14 Decembrie 2024, 01:46:20

Autor Subiect: Stiri din judetul Dambovita  (Citit de 4865 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

07 Decembrie 2008, 15:26:53

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
Vom posta aici stiri locale din judetul Dambovita si resedinta de judet, Targoviste.
Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
Advertisement

24 August 2012, 19:33:59
Răspuns #1

Radu Tudor

  • Mesaje postate: 3
  • Gen: Bărbat
memorat
28 Noiembrie 2012, 09:31:59
Răspuns #2

IASMIN SANDU

  • Presedinte Asociatia Ro-Trans!
  • MEMBRII FONDATORI ASOCIATIEI RO-TRANS
  • *
  • Mesaje postate: 21790
  • Gen: Bărbat
  • CAF la statia de metrou Gara de Nord / M1
    • Comunitatea Ro-Trans - www.ro-trans.net
Transportul gratuit al pensionarilor, sistat din dispoziţia verbală a primarului Boriga


Facilităţile de transport acordate prin HCL 412/2008 bătrânilor târgovişteni cu pensii mai mici sau egale cu 800 lei sunt acum în aer, deşi nu există o altă hotărâre de suspendare sau revocare a acestora ❚ Potrivit consilierului municipal USL, Cristian Stan, primarul Boriga a dispus verbal sistarea acestor
facilităţi, dar s-a acreditat ideea că vinovaţi ar fi aleşii USL ❚ Consilierii au solicitat primarului Boriga şi secretarului primăriei informaţii referitoare la acest caz de încălcare a unei hotărâri de consiliu, dar până acum cei doi n-au catadicsit să răspundăPrimarul municipiului Târgovişte şi secretarul primăriei, traşi la răspundere de consilierii municipali USL! Aleşii Uniunii din Consiliul Local Municipal au solicitat edilului şi secretarului său informaţii privind acordarea de facilităţi pensionarilor din municipiu, care au venituri mai mici de 800 lei, pentru a clarifica – odată pentru totdeauna – acest subiect care a ajuns mijloc de propagandă electorală. Se pare că, din ordinul verbal al primarului Boriga, facilităţile la mijloacele de transport în comun din municipiu, care erau acordate pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 800 lei, au fost sistate, acreditându- se ideea că vinovaţi de această stopare a ajutorului ar fi aleşii USL.
În realitate însă lucrurile stau cu totul diferit. Consilierii municipali nu au aprobat niciodată un proiect de hotărâre care să taie pensionarilor aceste drepturi, lucru confirmat şi în şedinţa Comisiei juridice şi de Direcţia de Asistenţă Socială şi tocmai de aceea aleşii municipali au decis să ceară socoteală primarului în legătură cu motivul pentru care s-au sistat aceste ajutoare. Solicitarea de informaţii a ajuns la primarul Boriga, dar până acum nu s-a primit nici un răspuns, iar consilierii USL nu au de gând să bată în retragere şi vor să facă lumină în acest caz.
„Nu există HC prin care aceste facilități să fie suspendate sau revocate”
Cristian Stan, consilier municipal USL, a explicat: „Am adresat către primarul municipiului Târgovişte (n.n. Gabriel Boriga) şi secretarului unităţii administrativ-teritoriale (n.n. Chiru Cristea Cătălin), în temeiul dispoziţiilor articolului 51, alin. 2 din Legea 215, anumite solicitări de informaţii pentru a elucida o parte din temele politice care ţin în ultimul timp agenda locală a municipiului. Am solicitat situaţia acordării în anul 2012 a facilităţilor pensionarilor din Târgovişte (cu o pensie mai mică şi egală cu 800 lei), pentru mijloacele de transport public de călători, aşa cum au fost aceste facilităţi stabilite prin HCL 412/28.10.2008.
Am cerut centralizatorul privind numărul pensionarilor şi valoarea totală a abonamentelor distribuite în anul 2012, întocmit de Direcţia de Asistenţă Socială, precum şi motivul întreruperii acordării acestei facilităţi şi data de la care aceste facilităţi nu se mai acordă. În şedinţa Comisiei juridice de acum o lună, cu participarea unui reprezentant de la Direcţia de Asistenţă Socială, ni s-a comunicat faptul că nu există o Hotărâre de Consiliu Local prin care hotărârea de stabilire a acestor facilităţi să fie în vreun fel suspendată sau revocată, iar aceste abonamente nu se mai acordă în urma dispoziţiei verbale a primarului Gabriel Boriga”.
„AITT cere primarului să respecte toate hotărârile CL Târgoviște”
Asociaţia Investitorilor Transport Târgovişte (AITT) a transmis următorul comunicat: „Ţinând cont de informaţiile vehiculate în presa locală, referitoare la acordarea abonamentelor de transport public local către pensionarii din municipiul Târgovişte, SC Asociaţia Investitorilor Transport Târgovişte SRL face următoarele precizări: după campania electorală pentru alegerea primarului, din iunie 2012, distribuirea abonamentelor gratuite pentru pensionari a cunoscut dificultăţi.
Începând cu data de 1.09.2012, din motive pe care nu le cunoaştem, Primăria Municipiului Târgovişte, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a sistat distribuirea abonamentelor gratuite pe mijloacele de transport public de călători, facilitate acordată pensionarilor cu o pensie mai mică sau egală cu 800 de lei, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Târgovişte nr. 412/28.10.2008. Având în vedere informaţiile comunicate de către consilierul local PSD, dl Cristian Stan, în cadrul emisiunii «Faţă în faţă» difuzată de postul Columna TV, în data de 22.11.2012, între orele 21.00-22.00, potrivit cărora vinovăţia pentru nedistribuirea abonamentelor gratuite ar aparţine SC AITT SRL, care nu ar fi facturat contravaloarea abonamentelor, facem precizarea că aceste informaţii sunt false şi răuvoitoare.
SC Asociaţia Investitorilor Transport Târgovişte SRL a respectat întrutotul Contractul de parteneriat public privat cu privire la delegarea serviciului de transport public local în municipiul Târgovişte încheiat cu Consiliul Local Municipal Târgovişte. În realitate, Primăria Târgovişte, din 2008 şi până astăzi, a întârziat mereu cu plata abonamentelor pentru pensionari. Astfel, am ajuns ca, la această dată, soldul de încasat de la Primăria Târgovişte să fie de 1.317.093,70 lei, reprezentând contravaloarea abonamentelor distribuite până la data de 31.08.2012. Această datorie poate fi verificată şi confirmată de Direcţia de Asistenţă Socială.
Regretăm tentativa nereuşită a dlui consilier local, Cristian Stan, prin care a încercat culpabilizarea SC AITT SRL pentru sistarea acordării gratuite a abonamentelor către pensionarii din Târgovişte. SC AITT SRL se delimitează de orice încercare de implicare a societăţii noastre în jocurile politice ale acestui moment electoral şi cere primarului municipiului Târgovişte să respecte toate Hotărârile de Consiliu Local Târgovişte, inclusiv cele referitoare la protecţia socială a pensionarilor. Conducerea SC AITT SRL”.
Nota redacţiei: Este o confuzie totală în legătură cu comunicatul de presă emis de AITT SRL, întrucât AITT nu putea să întrerupă acordarea gratuităţilor pentru pensionari fără să aibă o Hotărâre a Consiliului Local Municipal Târgovişte. Dacă AITT SRL a făcut această sistare din dispoziţia primarului, se face complice împreună cu acesta la abuz în serviciu.

sursa jurnaldedambovita.ro
Luptam pentru modernizarea transportului electric.
----------------------------------------
Sa incercam sa fim oameni!
memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":