08 Octombrie 2024, 08:57:07

Autor Subiect: RECEPTIA PRIMULUI DESIRO  (Citit de 1764 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

05 Decembrie 2009, 04:30:59

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                      RECEPTIA  PRIMULUI  DESIRO


Primul automotor  a sosit! SIEMENS Transportation Systems (TS) a predat, intr-un cadru festiv, in data de 19 decembrie 2002, primul automotor de tip SR 20 D - Desiro dintre cele 120 prevazute a fi livrate catre Calea Ferata Romana, "CFR Calatori" SA.

Cu aceasta ocazie, dr. Dietrich G. Möller, directorul Diviziei Trenuri, a declarat: "Pentru SIEMENS  continua astazi seria succeselor trenului <<Desiro>> in sectorul transporturilor pe sine pe distante scurte, in istoria caruia VT 642 si-a asigurat un loc stabil". Domnul Möller a accentuat ca aceasta livrare reprezinta pentru SIEMENS AG cea mai mare cerere formulata de Romania pana acum.


dl. dr. Dietrich MOLLER, directorul Diviziei Trenuri

Din partea romana a participat o delegatie a Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei si a Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori "CFR Calatori" SA, din care au facut parte domnul Traian Panait, secretar de stat in MLPTL, domnul Ioan Orbescu, secretar general in MLPTL, domnul Valentin Bota, director general al SNTFC "CFR Calatori" SA, alti specialisti si reprezentanti ai mass-media.
Domnul director Valentin Bota a declarat cu aceasta ocazie: "Este un vis, realizat, al CFR de a avea in dotare automotoare. Noi mai avem si acum o suta de automotoare vechi, din care 60 sunt in circulatie. Ne chinuim cu ele pentru ca nu mai avem piese de schimb. Poate ca tocmai din acest motiv a fost grabita livrarea primelor trenuri. In 2001 s-a incheiat contractul-cadru, iar in iulie 2002 am semnat contractul pentru noile automotoare. Suntem deschisi si pentru alte proiecte in viitor".


dl. Traian PANAIT, secretar de stat MLPTL

Baza livrarii vehiculelor o reprezinta contractul-cadru semnat la Berlin in 4 iulie 2001. Contractul propriu-zis, cu o valoare totala de peste 300 milioane euro, a fost semnat in aprilie 2002. Pe langa livrarea vehiculelor, contractul mai cuprinde si integrarea fabricatiei in Romania, sprijin la punerea in functiune si un pachet cu piese de schimb. Contractul prevede ca realizarea a 63 de trenuri si a anumitor componente sa fie transferata treptat in Romania. La aceasta se adauga optiunea pentru alte 104 trenuri si extinderea pentru mentenanta vehiculelor.


dl. Valentin BOTA, director al SNTFC "CFR Calatori" SA

Numele comercial Desiro defineste un concept de automotoare produse de SIEMENS, care combina economicitatea cu confortul. Automotoarele din familia Desiro vor fi utilizate atat pentru transportul inter-regional, cat si pentru cel pe distante scurte. Conceptia modulara deschide un orizont creativ exemplar in domeniul designului interior, al sigurantei vehiculului si al sistemului de propulsie. Piesele standardizate si verificate in exploatare, aflate zilnic in folosinta in Germania, Danemarca si Slovenia, asigura o disponibilitate ridicata a vehiculelor si cheltuieli scazute in exploatare.
Automotoarele predate din Krefeld-Uerdingen sunt construite similar cu automotoarele Desiro folosite de Caile Ferate Germane, sub denumirea de VT 642. Aceasta varianta de vehicule este propulsata Diesel-mecanic. Desiro ofera un confort ridicat pentru pasageri, datorita pardoselii joase, dotarilor interioare si sistemului de informare de la bord, cu anuntarea digitala si acustica a statiilor. De asemenea, este prevazut si cu loc destinat parcarii carucioarelor si a bicicletelor.
Puncte in plus obtine si datorita interiorului spatios si luminos, ferestrelor mari, panoramice, instalatiei de aer conditionat si sistemului de toaleta ecologica, utilizabila si de catre handicapati. La un confort placut contribuie, de asemenea, si suspensia pneumatica a boghiurilor, pe perna de aer.


Prima rama CFR Desiro in drum spre Bucuresti

Automotorul Desiro ofera in total 123 locuri pe scaune, dintre care douasprezece la clasa I si 111 la clasa a II-a. Cele doua motoare Diesel cu sase cilindri, turboalimentate, genereaza fiecare o putere de 275 kW, prin intermediul cutiei de viteze automate cu cinci trepte. Important pentru protectia mediului inconjurator este faptul ca ambele agregate respecta valorile limita prevazute de normele de emisie a gazelor de evacuare, Euro II. Viteza maxima de circulatie a automotorului este de 120 km/h.


Rama CFR Desiro pentru SNTF "CFR Calatori" SA

Vehiculul masoara 41,7 metri si are o greutate totala de circa 70 tone.
Automotoarele Desiro propulsate Diesel se gasesc in exploatare in Germania, in special la Caile Ferate Germane (DB AG), care, dupa o prima comanda de 150 de bucati, a mai solicitat alte 84 de trenuri Desiro, precum si la diferiti operatori privati, intre care Kahlgrundbahn in Hessen, Nordwestbahn, Vogtlandbahn si Lausitzbahn in Saxonia, respectiv Brandenburg. Alte comenzi s-au primit din Ungaria (13 trenuri) si de la Caile Ferate Daneze (12 trenuri). De un mare succes s-au bucurat si trenurile Desiro propulsate electric. Caile Ferate din Slovenia folosesc
30 de trenuri cu doua sau trei sectiuni propulsate electric, pentru transportul regional din orasul Ljubliana. Caile Ferate Elene au comandat 20 de trenuri Desiro cu cinci sectiuni antrenate electric, mai ales pentru ruta Atena - Tesalonic. SIEMENS a mai livrat 12 trenuri Desiro in Malaezia, in cadrul proiectului executat la cheie, care fac legatura dintre Kuala Lumpur si noul ei aeroport. Cea mai mare oferta Desiro de pana acum, de peste 1200 de trenuri, a venit din partea societatilor feroviare britanice Stagecoach si First Group.

memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":