27 Aprilie 2024, 14:21:48

Autor Subiect: 130 de ani de la inaugurarea caii ferate Alba Iulia - Targu Mures  (Citit de 976 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

03 Decembrie 2009, 19:33:04

zofei.2006

  • Vizitator
                                                               130 de ani de la inaugurarea caii ferate
                                                      Alba Iulia - Targu Mures



Marti, 20 noiembrie 2001. O zi geroasa, cu fulgi rari de zapada. Peronul statiei Targu Mures, imbracat in haine de gala; ghirlande de brad si drapele nationale ce flutura in vantul rece de iarna...
E sarbatoarea azi la CFR: calea ferata Alba Iulia - Teius - Razboieni - Targu Mures aniverseaza 130 de ani de existenta. In gara, numerosi ceferisti isi asteapta cu emotie oaspetii, dar cei mai emotionati sunt fostii colegi, azi pensionari, care au raspuns "prezent" invitatiei noastre. S-au intalnit pe peron cu acest prilej toti sefii statiei si ai Depoului de locomotive Targu Mures din ultimele trei decenii: Ilie Barsan, Gheorghe Popa, ing. Ioan Florea, Justin Cenan, Ioan Puiac si altii.
Emotionat, ing. Stefan Muji, cel care a condus peste 25 de ani Regulatorul de Circulatie si Miscare Targu Mures, ne reaminteste ca placa comemorativa consemnand aceasta aniversare a fost asezata pe una dintre cele mai vechi cladiri de exploatare din tara, construita intre anii 1870-1871, o data cu cladirea de calatori a statiei Targu Mures. Si alte unitati importante administrate de Regionala de Cai Ferate Brasov - statiile Teius, Razboieni, Ludus, depourile de locomotive Teius, Razboieni, Targu Mures si altele - au implinit in aceeasi zi, 20 noiembrie 2001, 130 de ani de activitate neintrerupta in slujba Cailor Ferate Romane.
Pentru locuitorii municipiului Targu Mures aceasta data mai are si o alta semnificatie: atunci, in urma cu 130 de ani, in dimineata zilei de 20 noiembrie 1871, intrarea primului tren in gara vechii asezari romanesti de pe Valea Muresului realiza legatura acestei urbe cu reteaua de cai ferate din Transilvania, dar si cu principalele capitalele europene: Viena, Paris, Berlin si altele.



...20 noiembrie 2001. La ora 11,00 automotorul Regionalei CF Brasov soseste in statia Targu Mures cu primii oaspeti: directorul Regionalei CF Brasov,  ing. Dorel Iosifescu, insotit de sefii diviziilor Linii, Trafic, Instalatii, sefii statiilor Alba Iulia, Teius, Razboieni si Ludus, seful Biroului Transporturi Militare Brasov,  lt. col. Nicolae Grama.  Au sosit si autoritatile locale: Cornel Briscaru, director de cabinet la Prefectura Judetului Mures,  dr. Dorin Florea, primarul muni-cipiului Targu Mures, reprezentanti ai Consiliului Judetean Mures, ai Garnizoanei Targu Mures si ai Politiei Judetene si Municipale.
Linistea se asterne peste Statia CF Targu Mures; fanfara militara intoneaza imnul de stat al Romaniei.
Festivitatea este deschisa de directorul Regionalei CF Brasov, ing. Dorel Iosifescu, care prezinta un scurt istoric al liniei sarbatorite si al Complexului Feroviar Targu Mures, important nod de cale ferata asezat in inima Transilvaniei. Au fost evocate si perspectivele de dezvoltare ale zonei feroviare in noul context creat de realizarea Coridorului IV paneuropean care face legatura intre Curtici si Constanta.



Dr. Dorin Florea,  primarul municipiului Targu Mures, a adresat felicitari feroviarilor cu prilejul acestei aniversari, amintind o veche dorinta a municipalitatii: proiectul de mutare a statiei Targu Mures pe un nou amplasament, pentru fluidizarea traficului auto, astazi sectionat de calea ferata Targu Mures -  Deda, care traverseaza partea centrala a orasului.
A urmat evocarea unor momente mai putin cunoscute din istoria caii ferate Alba Iulia - Teius - Razboieni - Targu Mures, linie construita de Societatea Cailor Ferate Ungare de Est - firma cu capital privat condusa de fratii Warlag si care a fost exponentul intereselor austro-ungare in exploatarea aurului verde din padurile de pe Valea Muresului.
In ultima parte a festivitatii, primarul municipiului Targu Mures si directorul Regionalei CF Brasov au dezvelit placa comemorativa avand gravate in marmura, mesaj pentru posteritate, roata cu aripa, binecunoscutul simbol al Cailor Ferate Romane, si textul: "130 de ani de la inaugurarea caii ferate Alba Iulia - Razboieni, 1871 - 20 noiembrie - 2001".
Sfintirea placii a fost facuta de un sobor de preoti, in frunte cu Sfintia-Sa protopopul Bisericii Ortodoxe Romane din Targu Mures.
Participantii la intalnire au primit drept memento medalia comemorativa emisa cu acest prilej si plicul postal "prima zi" cu imaginea cladirii de calatori din Targu Mures.
Meritele pentru buna organizare si desfasurare a acestor manifestari festive revin, in principal, domnilor: Ion Nistor, seful Statiei CF Targu Mures, si colegilor din subordinea sa, sustinuti puternic de sponsorii mureseni: SCCF Brasov - Santierul Targu Mures, SC Big Imprest SRL Targu Mures, precum si ing. Stefan Muji si col. Constantin Husar, carora le multumim si prin intermediul acestor randuri.
memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":