01 Noiembrie 2024, 02:01:30

Autor Subiect: UN TRANSPORT MODERN PE CALEA FERATA CU RAME ELECTRICE  (Citit de 3880 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

06 Decembrie 2009, 00:25:10

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                    UN TRANSPORT MODERN PE CALEA FERATA CU RAME ELECTRICE





Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori a gasit o solutie moderna menita sa vina in sprijinul calatorului. Este vorba despre dotarea parcului propriu cu material rulant de o factura oarecum speciala – automotoare Diesel si electrice, care se deosebesc de trenul clasic – alcatuit din locomotiva si vagoane detasabile – prin faptul ca sunt compuse dintr-un grup compact de vagoane nedetasabile, cu autopropulsie, denumit, in functie de sursa de energie, rama automotor (Diesel) sau rama electrica.Avantajele pe care le prezinta modernul material rulant au determinat toate tarile europene sa fabrice numai rame electrice si automotoare, cu scopul de a mentine transportul feroviar de calatori la cote ridicate. Care sunt aceste avantaje?! Au o disponibilitate crescuta, datorata fiabilitatii superioare fata de trenul clasic, consumurile energetice sunt de doua-trei ori mai reduse, iar costurile necesare pentru exploatare si pentru reparatii sunt cu 45% mai mici. De asemenea, se poate vorbi despre o flexibilitate superioara variantei clasice, dar si despre posibilitatea realizarii lor in fiecare tara.



In anul 1995, fosta SNCFR a initiat un program pentru modernizarea parcului de material rulant destinat transportului de calatori prin dotarea cu astfel de mijloace. Primele doua automotoare tip 628.4 au fost livrate de firma germana Duewag-AG si au fost supuse unui program de testari coordonat de AFER. Insa, lipsa fondurilor pentru investitii a condus la stoparea proiectului.
Dupa trei ani, o data cu restructurarea transportului feroviar, SNTFC "CFR Calatori" a reluat problema strategiei de modernizare a parcului propriu de material rulant.



Impreuna cu specialistii AFER, in baza rama automotortestarii in exploatare a celor doua automotoare Diesel cumparate in 1995, s-au analizat si au fost stabilite cerintele si modalitatile de adaptare a automotoarelor la conditiile concrete ale Romaniei. Totodata, AFER a realizat un studiu de fezabilitate privind dotarea cu rame automotor, stabilindu-se caracteristicile tehnico-economice si variantele de dotare. In acest sens, se preconizeaza achizitionarea unei familii de rame realizate cu cat mai multe elemente comune, modularizate, inclusiv in varianta cutiei inclinabile, pentru acoperirea necesitatilor de exploatare in transportul de calatori interregional si regional. In varianta de dotare minima s-a estimat necesarul societatii, pentru o prima etapa, la 150 de rame.



In functie de fluxul de calatori de la acea data si de previziunile privind tendintele de evolutie, s-a mai realizat o evaluare a necesarului de rame automotor si electrice, din care a rezultat un total de 224 de rame automotor si 94 de rame electrice pentru intreg traficul de calatori. Preferabil ar fi ca respectivele tipuri de rame sa fie cat mai asemanatoare, pentru a permite interschimbabilitatea, iar costurile de exploatare ar fi mai reduse.
Astfel, cutiile vor fi comune tuturor tipurilor si variantelor, iar diferentele constructive – foarte mici, fiind dictate de amplasarea echipamentelor sub podea, pentru diferite sisteme de propulsie (Diesel sau electric). Boghiurile vor fi aproape identice, fie ca e vorba despre transmisii electrice sau hidraulice. rama electricaCeea ce inseamna ca se vor folosi acelasi cadru de boghiu, aceleasi elemente de suspensie si aceeasi instalatie de frana.



In privinta cabinelor de conducere, ele vor avea o pozitionare a aparatelor asemanatoare, pentru a inlesni personalului de locomotiva acomodarea cu usurinta la modul de conducere atunci cand trece de la un tip de rama la altul. Amenajarea interioara a vagoanelor va fi identica, diferentierile fiind inregistrate doar in functie de destinatia ramei: transport de scurt sau de lung parcurs. In acest sens, se va tine cont de numarul de locuri, de tipul de scaune, de dotari gen bar sau restaurant, sisteme de climatizare, amenajari pentru alimentarea calculatoarelor personale etc.



Ramele automotor vor fi prevazute cu motoare Diesel de diferite puteri, cuprinse intre 300 kW si 600 kW, in functie de numarul de vagoane din compunerea ramei. Tot din acest punct de vedere se pot folosi transmisii hidraulice sau electrice. In cazul folosirii transmisiei electrice, aceasta va fi de tipul alternativ-alternativ tip IGBT, cu motor electric de tractiune asincron trifazat.
Viteza maxima pentru ramele automotor poate varia intre 120 km/h si 140 km/h, in functie de sectiile de remorcare pe care urmeaza a fi exploatate.



Ramele electrice vor avea si ele puteri diferite (800 kW÷1600 kW), in functie de numarul de vagoane din compunere. Transmisia va fi ca si la rama automotor cu tractiune electrica, de tip alternativ-alternativ tip IGBT, cu motor electric de tractiune asincron trifazat. Viteza maxima va fi de 160 km/h. rama electrica
Dotarea cu rame automotor si rame electrice se va face in functie de exploatarea lor:

I. Lung parcurs
Aceste rame vor circula pe distante de peste 200 km, in regim de trenuri rapide si exprese, vor fi compuse din trei sau patru vagoane si vor circula cu viteza maxima de 160 km/h. Dotarea vagoanelor va asigura un confort sporit: 50 de locuri/vagon, climatizare, bar/restaurant, sonorizare etc

II. Scurt parcurs



Avand in vedere faptul ca ramele vor circula pe distante scurte si medii, de pana la 200 km, nu va fi necesar un confort sporit, astfel incat numarul de locuri/vagon va creste pana la aproximativ 80-100. Intrucat aceste rame vor circula in regim de trenuri personale, cu opriri dese in parcurs, au nevoie de o acceleratie mai mare la demaraj pentru a se obtine o viteza comerciala de peste 60 km/h. Ramele automotor vor fi formate din doua sau trei vagoane si vor circula cu o viteza maxima de 120 km/h.



Dotarea cu rame pentru scurt si lung parcurs se va face in perioada 2001-2010. De asemenea, se preconizeaza dotarea cu rame electrice cu cutie inclinabila, destinate in principal Coridorului IVrama electrica paneuropean. Sarcina redusa pe osie (14 t), precum si inclinatia cutiei in curbe (80) permit cresterea vitezelor, atat in curbe, cat si in aliniament, cu 10-35% fata de vitezele admise de linii pentru materialul rulant clasic. Se prevede ca aceste rame sa fie compuse din sase vagoane cu un inalt grad de confort: fotolii tip avion, bar/bistro, salon de afaceri, aer conditionat, accesorii pentru alimentarea calculatoarelor personale etc. Viteza maxima va fi de 160 km/h.



memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":

06 Decembrie 2009, 00:26:46
Răspuns #1

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                         CONTRIBUTIA INDUSTRIEI ROMANESTI DE PROFIL


Realizarea ramelor automotor si electrice va fi asigurata de catre companii constructoare de material rulant cu renume pe plan mondial, in cooperare cu industria romaneasca de profil. Moment prielnic pentru companiile romanesti, care vor putea asimila in fabricatie o serie de componente ale ramelor automotor si electrice, cum ar fi: cutii, boghiuri (motor si purtator), motoare electrice asincrone trifazate pentru asigurarea serviciilor auxiliare, aparate electrice de comanda si de frana, instalatii de masurare a vitezei, instalatii electrice de inalta tensiune (pantograf, separator, transformator principal) si compresoare elicoidale. Din import raman a fi achizitionate numai: motoare Diesel performante, transmisia hidraulica cu inversor incorporat (VOITH), invertoare alimentare motoare de tractiune, convertizoare statice pentru alimentarea serviciilor auxiliare, intrerupatoare principale in vid (disjunctor BVAC).
Ca variante de finantare pentru acest proiect pot fi mentionate:
- finantarea de la buget, prin cuprinderea in planurile anuale de investitii ale SNTFC "CFR Calatori" a sumelor necesare dotarii cu material rulant nou;
- imprumuturi rambursabile cu garantie guvernamentala;
- leasing, oferind posibilitatea cumpararii materialului rulant respectiv dupa cativa ani de exploatare, timp in care se permite si recuperarea unei parti din costuri.
Prin demararea programului de dotare cu rame automotoare si rame electrice care se vor construi in tara, SNTFC "CFR Calatori" reuseste atat sa se alinieze la cerintele privind integrarea europeana, cat si o sustinere importanta a dezvoltarii industriale, prin numarul mare de firme romanesti care vor fi angrenate in acest proiect.
memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":