28 Martie 2024, 20:02:17

Autor Subiect: Muzeul Cailor Ferate de la Napoli-Pietrarsa  (Citit de 3321 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

07 Decembrie 2009, 00:38:12

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                  Muzeul Cailor Ferate de la Napoli-Pietrarsa


Inceputurile caii ferate au reprezentat, in fiecare tara, momente de mari transformari economice si sociale. Acum, dupa mai bine de un secol, amintirile acelor vremuri sunt pretioase si ofera tuturor celor interesati ocazia de a cunoaste lucruri interesante. Muzeele sunt, in general, locurile in care sunt adunate si ocrotite obiecte ce poarta in ele istoria. Locomotivele, vagoanele, diverse utilaje feroviare de epoca pot constitui exponatele unui muzeu original, iar marea majoritate a tarilor europene sunt preocupate de mentinerea acestora in circuitul turistic.
Unul dintre cele mai interesante muzee tehnice din Italia este Muzeul Cailor Ferate de la Napoli-Pietrarsa.
Asezat in Golful Napoli, el poate fi vizitat foarte simplu, dupa un drum de 30 de minute cu troleibuzul care leaga gara centrala Napoli cu mica asezare Portici, nume de rezonanta in istoria cailor ferate italiene.
La 3 octombrie 1839, aici s-a inaugurat calea ferata Napoli - Portici (7,4 km), prima linie feroviara din Italia.
Un an mai tarziu, regele Ferdinand al II-lea de Bourbon a fondat aici Industria Mecanica di Portici, prima fabrica de locomotive cu abur din Italia.
O data cu apusul "epocii de aur" a locomotivelor cu abur, in anul 1977 s-a hotarat transformarea cladirii fabricii de constructii si reparatii de locomotive cu abur in Muzeul National Feroviar, aflat in subordinea F.S. - Caile Ferate ale Statului.
Dupa 12 ani de lucrari pentru amenajare, la 7 octombrie 1989, cu prilejul implinirii a 150 de ani de la darea in functiune a caii ferate Napoli - Portici, a fost inaugurat si Muzeul Cailor Ferate de la Pietrarsa - Portici.
Pe o suprafata de 36 mile patrate se afla cinci hale spatioase in care sunt expuse 26 de locomotive cu abur, opt locomotive electrice, cinci locomotive Diesel, cinci automotoare si 10 vagoane de calatori, vagonul presedintelui Republicii Italiene, vagoane postale, vagoane penitenciare si de clasa I + II.



Pe o suprafata de 36 mile patrate se afla cinci hale spatioase in care sunt expuse 26 de locomotive cu abur, opt locomotive electrice, cinci locomotive Diesel, cinci automotoare si 10 vagoane de calatori, vagonul presedintelui Republicii Italiene, vagoane postale, vagoane penitenciare si de clasa I + II.
Cele mai atractive exponate, inconjurate permanent de turisti, sunt: locomotiva Bayard - tip 1A1, fabricata de Newcastle Longride (Nr. fabricatie 120/830), care la 3 octombrie 1839 a remorcat primul tren din Italia pe distanta Napoli - Portici, sau locomotiva cu abur 6-40.088 tip 1C-U2, fabricata la Ernesto Broda - Milano (Nr. fabricatie 195/10), ultima locomotiva cu abur reparata aici.
Mai pot fi vizitate si halele care adapostesc o parte dintre utilajele originale ale fabricii: semnale, linii interioare si placa turnanta. Muzeul ofera numerosilor turisti, pe langa biletele de intrare (destul de scumpe): pliante, carti de istorie a Cailor Ferate Italiene, casete video cu locomotive vechi si chiar un bufet cu bautura clasica… cafeaua filtru.
Parasim muzeul cu gandul la soarta celor 42 de locomotive, la plugurile de zapada si la macaralele cu abur aflate in Muzeul Regionalei CF Brasov din cadrul Depoului de Locomotive Sibiu. Unele depasesc cu mult valoare tehnica de patrimoniu european a celor vazute aici.
Piese avem, spatiu avem…
Cine va rupe inertia in care ne complacem cu totii?
Timpul si coroziunea si hotii de metale nu iarta nimic.
Vrem ca aceste 42 de locomotive cu abur avand o valoare muzeistica mai mare decat ceea ce am vazut peste granitele tarii sa se transforme intr-un morman de fier vechi?
Oare Romania nu poate avea la Sibiu un Muzeu National al Locomotivelor cu Abur?
Cine ne opreste sa valorificam acest "tezaur tehnic" al tarii noastre?
memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":