28 Martie 2024, 14:18:47

Autor Subiect: BUCURESTI–BRASOV  (Citit de 3210 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

06 Decembrie 2009, 23:43:29

zofei.2006

  • Vizitator
Reabilitarea liniei CF
                                                                                     
                                                                                                    BUCURESTI–BRASOV


Lungimea retelei de cai ferate din Romania este a saptea ca marime din Europa, dupa Germania, Franta, Italia, Spania, Polonia si Ucraina. Caile ferate sunt strategic repartizate pe teritoriul tarii, avand o dispunere circulara pe doua inele, aproape concentrice, strabatute de cele opt magistrale radiale care pornesc din capitala tarii.

De asemenea, mai trebuie amintit faptul ca Romania, prin asezarea sa geografica, reprezinta o zona de intersectie a magistralelor internationale de transport pe calea ferata care leaga atat nordul de sudul Europei, cat si vestul de estul acesteia. La Conferinta Paneuropeana a Transporturilor de la Creta, din 1994, s-au stabilit coridoarele paneuropene de transport, ele fiind reconfirmate la Conferinta de la Helsinki din 1998. Tara noastra este strabatuta de trei dintre acestea: Coridorul IV – Berlin/Nürnberg–Praga–Budapesta–Constanta/Salonic/Istanbul; Coridorul VII – pe fluviul Dunarea; Coridorul IX – Helsinki–St. Petersburg–Moscova/ Pskov–Kiev–Liubashevska–Chisinau–Bucuresti–Dimitrovgrad–Alexandropolis.




Coridoarele IV si IX sunt multimodale, avand componente rutiere si feroviare, incluzand porturi fluviale si maritime ca noduri si centre de colectare si distributie intre modurile de transport. Importanta acestora in structura traficului derulat pe reteaua CFR si necesitatea reabilitarii lor rezida din faptul ca, in total, pe circa o cincime din lungimea totala a retelei se deruleaza aproape o jumatate din traficul total.

Potrivit strategiei Companiei Nationale de Cai Ferate CFR – SA, este prioritara realizarea ramurii nordice a Coridorului IV, care asigura legatura feroviara de tranzit pe teritoriul Romaniei in relatia Europa Centrala si de Vest cu Europa de Sud-Est si Orientul Apropiat. In plus, prin Portul Constanta, cel mai mare port de la Marea Neagra, sunt facilitate relatiile de transport pentru un segment important al traficului international de marfuri.

Finalizarea lucrarilor de reabilitare a acestui traseu pentru a face posibila integrarea in reteaua europeana de transport este prognozata la nivelul anilor 2008-2010.

Compania Nationala de Cai Ferate CFR – SA considera ca obiectiv strategic pe termen lung al activitatii de modernizare asigurarea circulatiei trenurilor de calatori cu viteza maxima de 200 km/h si a trenurilor de marfa cu viteza maxima de

120 km/h pe tronsoanele care nu cer investitii foarte mari, pe liniile existente, in trafic mixt de marfa si de calatori. Intr-o prima etapa, aceasta modernizare se va face pentru viteza maxima de 160 km/h, pentru incadrarea mai rapida in parametrii AGC. In acest context, sunt in curs de promovare la finantare lucrarile de reabilitare a coridorului IV, cu prioritate pentru linia Curtici– Arad–Alba Iulia–Brasov–Bucuresti–Constanta.

Date fiind urgenta si importanta lucrarilor de reabilitare a acestui traseu feroviar, s-a obtinut finantarea, printr-un imprumut in valoare de 200 de milioane de euro de la Banca Europeana de Investitii, a lucrarilor aferente tronsonului Bucuresti–Brasov (Legea 35/1999), cu termen de finalizare in anul 2003. Anul 2000 este hotarator pentru demararea efectiva a lucrarilor. Pentru urmarirea implementarii proiectului a fost selectat prin licitatie internationala grupul TRANSURB–TUC-RAIL.

Conform planificarii licitatiilor de selectie a antreprenorilor pentru proiectul sus-mentionat, pentru intervalul Bucuresti–Campina s-au prevazut un numar de opt licitatii, pe loturi de specialitate, dupa cum urmeaza:

Lot 1 – Varianta traseu km 45 + 217 - 46 + 177 si pod peste raul Prahova, km 45 + 703.

Sunt prevazute doua tipuri de lucrari: de infrastructura pentru construirea unui nou pod, de terasamente si aparari de maluri, de suprastructura; lucrari de protectie pentru noua sectiune de linie dintre km 45 + 217 si 46 + 177.

Lot 2 – Podete forate.

Se estimeaza construirea unor podete prin metoda pipeline-jacking.

Lot 3 – Infrastructura si suprastructura pentru linii curente directe si abatute din statii, inclusiv lucrarile de consolidare.

Programul necesita o serie de operatiuni: lucrari pregatitoare, drenaje si santuri longitudinale, terasamente; lucrari de consolidari si protectii, lucrari de suprastructura linii (linii, capete de statii, schimbatori etc.). Ele pot fi subimpartite astfel:

Lucrari la terasamente CF

Pentru circulatia trenurilor de calatori cu viteze de 160 km/h se vor reface in intregime terasamentele, pe o adancime de circa 1 m, folosind utilaje specializate. Prin aceasta se vor atinge parametrii tehnici ai acordurilor europene AGC si AGTC, la care Romania este parte, asigurandu-se interoperabilitatea cu reteaua feroviara paneuropeana.

Lucrari de consolidari terasamente

Se vor realiza lucrari de consolidare a traseului necesare stabilizarii acestuia in vederea circulatiei cu noile plafoane de viteza in conditii de siguranta. Zonele instabile, caracterizate prin eroziuni, alunecari de teren, terasamente deformate, pungi de balast, vor fi refacute.

Lucrari de aparari ale terasamentelor

Se vor realiza lucrari de aparari ale terasamentelor CF aflate atat in vecinatatea cursurilor de apa, cat si in lungul caii.

Lucrari la suprastructura caii ferate

Se vor executa lucrari de amenajare in statii (platforma caii in zona acceselor la linii a aparatelor de cale), precum si in linie curenta, prin inlocuirea sinelor si a traverselor pe toata lungimea, utilizandu-se sina noua UIC 60 pe traverse de beton cu prindere elastica omologata pentru linii cu viteze mari de circulatie. De asemenea, se vor intrebuinta aparate de cale moderne care permit circulatia cu viteze mari pe liniile directe.

Lot 4 – Poduri, podete, tuneluri si aparari de maluri.

Programul prevede lucrari de infrastructura pentru poduri (Colentina – km 12 + 903, Ialomita – km 38 + 070, Prahova – km 89 + 140), realizarea unor podete prin tehnologie clasica, construirea unor tuneluri pietonale in statii.

Lot 5 – Lucrari civile in statii.

Vor fi intreprinse atat reparatii la cladirile statiilor de cale ferata, cat si extinderea celor existente, refacerea instalatiilor de avertizare a publicului calator; refacerea unor peroane cu latimi sporite conform parametrilor acordurilor europene, a unor copertine pentru peroane si a unor tuneluri pietonale de acces la linii pe toata latimea statiei.

Lot 6 – Lucrari la linia de contact si protectia instalatiilor din cale si vecinatate.

Sunt necesare lucrari de specialitate privind inlocuirea totala a stalpilor de beton cu stalpi metalici, inlocuirea consolelor si a firului de contact pentru circulatia cu viteze mari. De asemenea, se vor executa lucrari de protectie a instalatiilor liniei de contact.

Lot 7 – Instalatii CED, BLA, BAT + SAT, telecomunicatii feroviare.

Se impune realizarea unor lucrari interioare si exterioare realizate in cadrul adaptarii si inlocuirii partiale a sistemului CED si BLA; treceri la nivel; modificarea amplasamentului cablurilor cu fibra optica. Ele pot fi subimpartite astfel:

Lucrari la instalatii de centralizare electro-dinamica (CED)

Marea majoritate a instalatiilor de pe magistrala se vor sistematiza, ceea ce va determina modificarea instalatiilor de centralizare electrodinamica si adaptarea acestora pentru circulatia in siguranta cu viteze mari.

Lucrari la instalatii de bloc de linie automat (BLA) si semnalizare automata la trecerile de nivel (BAT sau SAT)

Se vor executa reparatii capitale la instalatiile BLA, BAT/SAT existente, precum si introducerea sistemului european de semnalizare pentru circulatia cu viteze mari (tip ETCS nivel 1) prin montarea de eurobalize.

Lucrari la instalatii de telecomunicatii feroviare (TcF)

Se vor realiza lucrarile necesare reabilitarii instalatiilor existente pentru incadrarea in prevederile acordurilor AGTC, AGC prin inlocuirea cablajelor, ceea ce va conduce la sporirea capacitatii si a calitatii sistemului de transmisie de date pentru conducerea traficului si siguranta circulatiei. In statii va fi imbunatatit sistemul de avizare a calatorilor.

Lot 8 – Energoalimentarea liniei de contact.

Este prevazuta inlocuirea partiala a substatiilor de tractiune electrica si modificarea instalatiilor de joasa tensiune din statii. Un element esential il va constitui inlocuirea aparatajului de exterior cu aparataj de interior, cu efecte majore asupra calitatii activitatii de intretinere.
memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":