28 Martie 2024, 17:10:48

Autor Subiect: S-A DAT STARTUL PE TRONSONUL BUCURESTI – CAMPINA  (Citit de 3515 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

06 Decembrie 2009, 23:33:39

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                        S-A DAT STARTUL PE TRONSONUL BUCURESTI – CAMPINA


Sectiune importanta a ramurii nordice a Coridorului IV, portiunea Bucuresti–Campina, parte a traseului Bucuresti–Brasov, a intrat intr-un program de reabilitare a carui complexitate a dus la gruparea lucrarilor pentru licitatie in opt loturi distincte:

1. varianta de traseu km 45+217 – 46+177 si pod peste raul Prahova; 2. podete forate; 3. modernizarea liniilor curente directe si abatute din statii; 4. poduri, podete; 5. constructii civile in statii; 6. modernizarea liniei de contact; 7. instalatii de centralizare; 8. energoalimentarea liniei de contact.
In data de 16 martie 2001 a avut loc, intr-un cadru festiv, semnarea oficiala de catre domnul Mihai Necolaiciuc, directorul general al Companiei Nationale de Cai Ferate CFR – SA, a contractelor cu antreprenorii declarati castigatori ai licitatiilor nr. 3, nr.5, nr.6 si nr.7 pentru sectiunea Bucuresti–Campina.
Festivitatea s-a desfasurat in salonul de protocol al Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, in prezenta domnilor Miron Mitrea, ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Pierre Menat, ambasadorul Frantei la Bucuresti, si Karl Vetter van der Lilie, ambasadorul Austriei la Bucuresti. De asemenea, au mai participat reprezentantii firmelor castigatoare, jurnalisti si persoane din cadrul CFR – SA.
Pentru lotul 3 – infrastructura si suprastructura pe sectiunile Bucuresti–Ploiesti si Ploiesti–Campina, castigatorul licitatiei a fost consortiul SWIETELSKI (Austria), WIEBE (Germania), CCCF (Romania), din partea caruia domnul presedinte Herbert Heinrichsberger (Swietelski – Austria) a semnat contractul. Licitatia a cuprins doua loturi a caror valoare este de 140 de milioane de euro, la aceasta licitatie participand si firmele: Italstrade (Italia), Mustafa Ozkan (Turcia), Etane Efklidis – T.S.O. (Grecia – Franta) si Leonhard Weiss (Germania).
Pentru lotul 5 – lucrari civile in statii pe sectiunea Bucuresti–Campina, a castigat licitatia firma CCCF (Romania), semnatarul contractului fiind domnul N. Constantinescu, director general al CCCF. In valoare de 8 milioane de euro, acest lot a mai fost licitat si de firma Balafas (Grecia).
Pentru lotul 6 – lucrari la linia de contact pe sectiunea Bucuresti–Campina, castigatorul licitatiei a fost consortiul Spie Enertrans (Franta), ISAF (Romania) si a semnat contractul domnul Jacques Lemercier, manager al departamentului de export din cadrul Spie Enertrans. Aceasta licitatie cuprinde doua loturi in valoare de 25 de milioane de euro, alte firme participante fiind Alstom (Franta), Balfour Beatty (Marea Britanie) si Siemens (Germania).
Prin lotul 7 – semnalizari si telecomunicatii feroviare pe sectiunea Bucuresti–Campina, a fost declarata castigatoare firma IMSAT, pentru care a semnat contractul domnul Ioan Moga, director general. Valoarea lucrarilor este de 10 milioane de euro, la licitatie participand si firma ISAF SA (Romania).



Modernizarea liniei Bucuresti–Campina face parte din Programul de reabilitare a cailor ferate, program care e sustinut de MLPTL si care beneficiaza de finantari externe importante din partea Bancii Mondiale, BERD si UE – PHARE, garantate de Guvernul Romaniei. Ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, domnul Miron Mitrea, a tinut sa precizeze, in alocutiunea tinuta dupa momentul semnarii contractelor: "Sunt convins ca este doar un inceput. Asa dupa cum bine stiti, vom continua cu tronsonul Bucuresti–Constanta, in perioada imediat urmatoare, si avem intentia ferma sa pornim lucrarile pe intreg Coridorul IV si sa continuam, in urmatorii ani, cu inceperea modernizarilor la Coridorul IX".
Domnul Mihai Necolaiciuc, director general al CFR – SA, a declarat pentru Jurnal Feroviar: "Am semnat azi patru contracte cu o valoare totala de 185 de milioane de euro. Acum, la inceput de primavara, consider ca acesta este primul pas intr-un an plin de proiecte. Sunt opt contracte care vor demara in 2001, pornind de la Bucuresti–Campina, unde lucrarile vor incepe imediat, apoi Campina–Brasov, urmeaza Arad–Brasov si suntem in faza de a semna si contractul cu o banca japoneza pentru tronsonul Bucuresti–Constanta, in valoare de 240 de milioane de euro. Eu zic ca suntem pe drumul cel bun".
Lucrarile pe tronsonul Bucuresti–Campina vor aduce Caii Ferate Romane urmatoarele avantaje:

• cresterea vitezei de circulatie a trenurilor pana la valoarea de 160 km/h si, implicit, scurtarea duratei de calatorie pe distanta Bucuresti–Campina;

• cresterea nivelului de siguranta al transportului feroviar;

• cresterea capacitatii de circulatie;

• reducerea duratei si a costurilor lucrarilor de intretinere;

• introducerea de sisteme moderne de siguranta a circulatiei;

• asigurarea de noi locuri de munca pentru personalul de specialitate roman.
memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":