28 Martie 2024, 14:50:21

Autor Subiect: UN VIS PE JUMATATE IMPLINIT  (Citit de 3400 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

06 Decembrie 2009, 02:27:43

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                           UN VIS PE JUMATATE IMPLINIT


 Intr-un memoriu al lui Gheorghe Baritiu, de pe la 1862, acesta vorbea despre necesitatea realizarii unei cai de acces care sa traverseze muntii prin Pasul Buzau, pentru a ajunge apoi pana la Dunare. Din pacate, ideea nu s-a materializat, cu toate ca interesele economice si comerciale ale momentului ar fi impus-o.
Abia in anul 1909 avea sa se deschida o linie de cale ferata dinspre Buzau spre Nehoias, dar a mai fost necesar inca mai bine de un deceniu pana cand (in 1922) s-a realizat un studiu care sa determine oficialitatile vremii sa declare legatura feroviara dinspre Brasov spre Nehoias "de utilitate publica" si sa-i aloce un credit pentru realizare. Dupa inca opt ani, "drumul de fier" strabatea aceste locuri, ajungand pana la Intorsura Buzaului, unde... s-a oprit.
La 25 iunie 1931, cand se inaugura aceasta linie de cale ferata, dupa ce s-au oprit lucrarile (care initial fusesera proiectate pentru a face jonctiunea, prin Pasul Buzau, cu linia Buzau - Nehoias, realizata cu peste 20 de ani inainte), se mai spera ca, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, calea ferata respectiva avea sa ajunga totusi la Dunare sau chiar la mare, la Constanta, drumul acesta fiind cu peste 100 km mai scurt decat cel ce trecea prin Ploiesti. Insa declansarea celui de Al Doilea Razboi Mondial si urmarile lui nefaste au facut ca speranta realizarii acestei (a saptea) traversari pe drum de fier a Carpatilor sa nu se implineasca.
Asadar, traversarea efectiva prin acele locuri nu s-a mai infaptuit niciodata, dar calea ferata realizata avea sa se dovedeasca extrem de importanta pentru dezvoltarea zonei de dincolo de Harman, inscriindu-se, totodata, si printre cele mai pitoresti de pe reteaua CFR. De aceea, am considerat deopotriva util si placut ca acum, in plin sezon estival, sa facem un scurt voiaj prin acele locuri de un pitoresc aparte. Si, cine stie, poate ca acesta chiar va deveni traseul ales pentru vacanta care se apropie.
Desprinzandu-se din calea ferata ce leaga Brasovul de Deda, la iesire din statia Harman, linia isi incepe urcusul pe Valea Tarlungului, un afluent al Oltului, si apoi, pe valea paraului Teliu, dupa care, in linie dreapta, fara curbe, ajunge la Budila, o localitate din apropiere de Zizin, bine cunoscut prin izvoarele sale de apa minerala.
Dupa ce trecem de Budila, traseul urca din nou, serpuind printre dealuri, isi croieste drum chiar prin inima culmilor muntoase, prin tunelurile Columbelul, Morii si Teliu, si, in cele din urma, se opreste la Intorsura Buzaului.
Inainte insa de a "gara" in statia terminus a intregii linii Brasov - Intorsura Buzaului (in lungime de 37 km), sa zabovim putin pe parcurs, intrucat aici se afla una dintre cele mai reprezentative lucrari de arta existente pe caile ferate romane - Tunelul Teliu.

Povestea unui tunel

Imediat dupa plecarea trenului din statia Budila, peisajul capata o noua infatisare, crestele masivilor Ciucasului si Siriului profilandu-se pe partea dreapta a caii. Dupa ce traversam mai multe vai si doua culmi care bareaza calea, in fata ochilor se deschide o vale larga, invadata de vegetatie - Valea Teliului. Trecem peste ea, la o inaltime de 20 de metri, pe un viaduct in curba, lung de aproape 150 m, la capatul caruia trenul intra in ultimul (dar si cel mai lung) tunel de pe traseu, ce poarta acelasi nume ca si valea si viaductul care il preceda - Teliu.



Strapungand muntele pe o distanta de 4.369,5 m, acesta este cel mai lung tunel din Romania. Construit de firma germana Julius Berger, in decurs de cinci ani (1924-1929), tunelul a fost realizat pentru cale dubla si... electrificata (!), o solutie de avangarda pentru vremea respectiva intrucat pe atunci linia nu era electrificata. Declivitatea maxima pe aceasta linie este de 12 la mie, iar curba cea mai mica are raza de 360 m, de-a lungul traseului fiind presarate nu mai putin de 348 de poduri si podete.
Departe de a fi simple si seci detalii tehnice, aceste amanunte "vorbesc" despre capacitatea inaintasilor de a edifica obiective durabile, avand caracteristici constructive aparte, despre frumusetea acestei lucrari de arta, dar si despre aspectul... turistic al liniei, indemnandu-ne sa ne imaginam peisajul care s-ar potrivi descrierii unei asemenea linii de cale ferata. Dar, ca mai intotdeauna cand este vorba despre natura, va asiguram, stimati cititori, ca si de data aceasta realitatea depaseste imaginatia si, de va fi sa ajungeti vreodata aici, va veti convinge: veti fi cuceriti chiar de la primii pasi de tot ceea ce va inconjoara. Caci Tara Barsei si apoi Depresiunea Brasovului sunt cu adevarat niste locuri de vis, ce imbie la meditatie si drumetie si unde, cu siguranta, veti dori sa mai reveniti.
Dupa cum am amintit deja, drumul nostru se sfarseste la Intorsura Buzaului, o asezare frumoasa, cu oameni primitori, in mijlocul carora orice oaspete se simte binevenit.

Destinul tragic al unui creato

Cele trei tuneluri construite intre razboaie fac faima comunei  brasovene Teliu. Au ele o poveste a lor, cunoscuta doar catorva dintre batranii locului. Bunaoara, lui 'nea Serban, un pensionar venerabil, in varsta de 80 de ani, care a lucrat timp de aproape 50 de ani la cariera de piatra ce aproviziona cu materie prima santierul de constructii.
Totul a inceput - povesteste batranelul - atunci cand autoritatile au hotarat ca-i musai sa se construiasca un tunel care sa lege localitatea Teliu de Intorsura Buzaului. Aceasta decizie a schimbat total viata locuitorilor comunei; de atunci, lucrurile n-au mai fost niciodata la fel ca inainte vreme.
Firma germana Iulius Berger, care se ocupa de constructie, a adus aici peste 10.000 de muncitori din toata tara. "Se muncea pe branci, dar se platea bine", isi aminteste 'nea Serban.
Cand marele tunel a fost gata, constructorii s-au apucat si de un viaduct si de inca doua tuneluri, mai mici, e adevarat - unul de 1.500 de metri si al doilea, Tunelul Morii, lung de 100 m, prima lucrare realizata in intregime de o antrepriza romaneasca (inginer Gheorghe Ignat).



Legenda celui mai mare tunel romanesc, Teliu, aminteste oarecum de aceea a mesterului Manole. Lucrarile erau conduse de doi ingineri: unul roman, Ion Cotinta, initiatorul proiectului, iar celalalt, neamt. Constructia se incheiase cu bine - povesteste batranul. Sosise ziua  inaugurarii si, alaturi de specialisti, de oficialitatile locale si de diversi invitati din "lumea buna", toata suflarea comunei se stransese la capatul tunelului, ca sa asiste la marele eveniment. In timpul ceremoniilor, in momentul dinainte stabilit, Cotinta s-a urcat pe scena improvizata deasupra gurii tunelului, a taiat panglica inaugurala, apoi... Apoi, s-a produs nenorocirea: in fata unei asistente entuziaste, intr-un gest ce voia sa simbolizeze conectarea tunelului la energia electrica, inginerul a unit doua fire si... multimea a vazut, ingrozita si neputincioasa, cum din acestea a izbucnit o flama, iar inginerul a cazut secerat la pamant!
Inginerul murise electrocutat. Prin trupul sau trecusera mii de volti! A urmat, fireste, o ancheta. Cercetarile avansau insa incet, pentru ca muncitorii nemti erau greu de chestionat. Oamenii incepusera deja sa vorbeasca de crima. Circula tot mai insistent zvonul ca inginerul german l-ar fi omorat pe cel roman. Voia sa-si insuseasca el singur toate meritele! - ziceau oamenii. S-a spus chiar ca neamtul platise niste oameni sa conecteze firele la curent. Multi il vazusera insa pe Cotinta verificand firele inaintea ceremoniei! Ce sa mai crezi!?! Rezultatele anchetei oficiale n-au reusit sa spulbere suspiciunile: nu s-a gasit nici un vinovat.
Au fost momente dureroase pentru localnici, caci Cotinta fusese foarte apreciat si chiar iubit de toata lumea. Ca semn al pretuirii de care se bucura, inginerul a fost inmormantat in satul in care si-a gasit sfarsitul, mormantul lui fiind amplasat in fata bisericii. Si, de-atunci, ani in sir, duminica de duminica, dupa slujba, satenii i-au omagiat amintirea asternand flori pe cavoul sau, comandat de familie in forma de tunel.
Mai povesteste batranul ca mai tarziu, prin 1963, familia inginerului a facut cerere sa-i mute mormantul la Bucuresti. Petitia fiind aprobata, chiar nea Serban a fost cel care a dus osemintele eroului in Capitala, spre a fi depuse la Biserica Sf. Vineri. A fost dusa si crucea de marmura ce strajuia mormantul, dar cavoul in forma de tunel a ramas in comuna, ca un memento al acelei dramatice si, deopotriva, eroice intamplari.
Timpurile s-au schimbat. La fel, si oamenii. E mult de cand nimeni nu mai pune flori pe mormantul inginerului (care este acum o ruina, caci marmura a fost furata bucata cu bucata), iar povestea lui o mai stiu doar cativa. Totusi, un ecou al acesteia s-a mai pastrat: localnicii inca mai vorbesc despre fantoma unui barbat care se plimba prin tunel, printre sine, cu doua fire in mana...
Fireste, foarte putini mai dau azi crezare unor asemenea superstitii, dar poate ca sensul acestei povesti este acela de a-i face pe oameni sa-si mai aminteasca de cel al carui destin s-a impletit pentru totdeauna cu acela al comunei lor.

Era cat pe ce...

Nea Gheorghe Serban priveste cu nostalgie spre vremurile de odinioara. Tatal lui s-a numarat printre temerarii care au realizat importanta (si impresionanta!) constructie. "Cand a fost gata tunelul, tata a fost decorat pentru munca deose-bita pe care a depus-o acolo. Era tare mandru de medalia primita! O purta in fiecare duminica la biserica" - isi aminteste el. Asemenea parintelui sau, oamenii locului, generatii intregi, si-au castigat existenta lucrand la tunel.
Rascolind printre amintiri, batranului ii vine in minte o alta intamplare nefericita, care se putea transforma intr-o mare tragedie. Cand lucrarile la tunelul cel mare ajunsesera pe la jumatate, galeria s-a surpat; au ramas blocati sub pamant 30 de muncitori! Nea Serban a facut parte din echipele de salvare. "Se bateau tobele in sat. Pe ulite se anunta in gura mare nenorocirea. Ne-am strans la Primarie si am plecat sa-i salvam pe cei din tunel. Ca sa-i tina in viata, au adus niste compresoare. Le pompau aer inauntru. Noi sapam si alta echipa cara pamantul. Am reusit sa-i salvam pe toti. Desi grav raniti, au supravietuit".

Aparat cu arma in mana...

In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, soarta tunelului era cat pe ce sa fie pecetluita: pentru a impiedica trupele romanesti si rusesti sa patrunda in zona, nemtii intentionau sa arunce in aer si podul si tunelul. Alaturi de alti sateni, nea Gheorghe a luptat cu arma in mana pentru a-i impiedica sa-si puna planul in aplicare. Povesteste batranul: "Trupele nemtesti pregatisera dinamita, ca sa le arunce in aer. Noi, satenii, am pus mana pe arme si am luptat cu inamicii. Cum sa-i lasam sa distruga ce facusem cu atata efort!?! Nu s-a distrus nimic, dar au murit multi oameni".

...si totusi, abandonat

 Dupa cum spuneam la inceputul acestui articol, tunelul a fost construit din ratiuni economice. Aceleasi ratiuni au facut ca dupa razboi ideea de a lega prin calea ferata orasele Brasov si Buzau sa fie din nou adusa in discutie. Ba chiar s-au intocmit mai multe planuri in acest scop. Dar, din cauza seismicitatii ridicate a Muntilor Siriului, ca si a numeroaselor alunecari de teren, proiectele au fost, in cele din urma, abandonate.
Asa i-a fost dat acestui vis cutezator al oamenilor locului de a-si taia drum drept prin munte: sa-si afle implinirea doar... pe jumatate.
memorat
Advertisement
Partenerii Asociatiei Ro-Trans

Parteneri "Asociatia Ro-Trans":