28 Martie 2024, 22:57:04

Autor Subiect: UN NOU SISTEM DE TRANSPORT PE CALEA FERATA; TRANSPORTUL BIMODAL  (Citit de 3345 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

05 Decembrie 2009, 23:18:09

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                                                     UN NOU SISTEM DE TRANSPORT PE CALEA FERATA
                                                                                                                               TRANSPORTUL BIMODAL


Ne aflam intr-o perioada in care e necesara gasirea unor solutii pentru realizarea unor transporturi cat mai eficiente, rapide si sigure, care sa satisfaca nevoile clientilor transportatori.
Astfel, in perioada urmatoare, va demara o colaborare intre CFR Marfa si companiile Wabash, din SUA, si Road Railer, din Germania, pentru introducerea unui sistem bimodal de transport, denumit Road Railer, care imbina avantajele transportului feroviar cu cele ale transportului rutier, printr-un foarte simplu sistem de transformare a unui vehicul rutier intr-unul feroviar.
Initial, sistemul de transport combinat Road Railer a fost aplicat in SUA, unde, datorita distantelor mari de parcurs pe calea ferata, s-a dezvoltat continuu, iar ulterior a fost introdus si in Europa, in special in tari cu traditie in domeniul transportului combinat, cum ar fi Germania, Italia si Franta. Respectivul sistem se compune din remorci rutiere care pot fi transportate si manipulate facil pe boghiuri de cale ferata, fara dotari speciale in terminalele de transport.
Implementarea sistemului Road Railer pe caile ferate romane este oportuna datorita avantajelor pe care le prezinta:



• costuri mai mici de operare;
• viteza sporita fata de transportul feroviar traditional;
• o mai mare siguranta a marfurilor;
• flexibilitate in utilizarea remorcilor atat in transportul rutier, cat si pe parcurs feroviar;
• nu necesita taxe de supragreutate;
• asigurarea serviciilor directe de la expeditor la destinatar;
• investitii minime (nu mai sunt necesare macarale sau alte instalatii, ci numai amenajarea platformei la nivel);
• transport ecologic, care protejeaza si infrastructura rutiera;
• cresterea cu 46% a volumului de marfa transportat si o economie de 25% la consumul de energie.
In plus, utilizarea noului mod de transport poate conduce la ameliorarea problemei numarului insuficient de autorizatii necesare pentru transportul rutier in unele state din Europa, a declarat domnul Adrian Marinescu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, cu ocazia prezentarii proiectului Road Railer.



 De asemenea, acesta a tinut sa mai sublinieze ca: "Preocuparile ministerului si ale societatilor feroviare sunt legate de promovarea progresului tehnic, de aducerea infrastructurii, a materialului rulant si a mijloacelor de transport la nivelul si la exigentele Uniunii Europene. Transporturile, datorita situatiei avantajoase in care se afla privind realizarea reformei, sunt pe cale de a fi luate in discutie in cadrul domeniilor care se negociaza cu UE, dar acest lucru depinde in mod special de ridicarea nivelului tehnic al tuturor componentelor transportului. In contextul integrarii, aceasta institutie este preocupata de dezvoltarea transportului combinat, care are multe avantaje in comparatie cu transportul obisnuit, fie el feroviar, rutier sau naval.
Despre sistemul Road Railer pot spune ca se preteaza foarte bine pentru transportul pe distante foarte lungi, in care legatura destinatar-expeditor este asigurata prin transport rutier. Un mare avantaj pentru noi il prezinta faptul ca acest sistem ar substitui numarul limitat de autorizatii in transportul international si se preteaza la un flux de marfuri constant si continuu.
Pentru incurajarea dezvoltarii sistemului Road Railer, atat Uniunea Europeana, cat si statul acorda unele facilitati tocmai pentru ca este un mijloc de transport prietenos cu mediul. Cand spun facilitati ma refer la scutirea taxelor pe greutatea pe osie, a impozitelor pentru investitii in dotarea cu containere speciale, cu vagoane RO-LA sau cu celelalte mijloace necesare transportului combinat. Scutirea pe profitul reinvestit, un alt avantaj, speram sa fie o impulsionare a investitiilor in acest domeniu.
De asemenea, tin sa mentionez ca, datorita legislatiei adoptate in concordanta cu ordonanta UE prin care infrastructura este separata de operatorii de transport, exista posibilitatea ca orice operator sau transportator, prin licentiere si respectand conditiile tehnice impuse de reglementarile in vigoare, sa aiba acces pe calea ferata.



In incheiere, trebuie sa spun ca popularizarea transportului combinat, caruia i se acorda o mare atentie in Uniunea Europeana datorita avantajelor si impactului mult mai redus asupra mediului inconjurator, incepe sa aiba importanta la Calea Ferata Romana".
Avantajele pe care se bazeaza sistemul de transport combinat Road Railer i-au mobilizat pe reprezentantii companiei si ai societatilor feroviare in gasirea unor solutii viabile de promovare, la scara larga, a sistemului in cauza.



 Totodata, se vor efectua demersurile necesare obtinerii unei finantari internationale, in conditii avantajoase, care sa conduca la inregistrarea unor rezultate de succes atat pentru investitori, cat si pentru clientii transportati, cu luarea in calcul a sustinerii de catre UE a 30% din costurile de investitii in domeniul transportului combinat.
In acest context, pot fi mentionate si demersurile intreprinse, cu sprijinul autorizat al firmelor Road Railer si Wabash, pentru a se obtine imprumuturi rambursabile de la BERD, BIRD sau alte institutii finantatoare internationale, pe baza de documentatii tehnice si comerciale.
Tinand seama de faptul ca exista posibilitati tehnice reale de realizare a ansamblului semiremorca rutiera–boghiu de cale ferata in Romania si ca a aparut interesul comercial din partea mai multor firme beneficiare ale acestui tip de transport – care reprezinta o noutate in zona Europei Centrale si de Est –, consideram oportuna dezvoltarea sistemului de transport combinat, care poate conduce la consolidarea unui sistem unitar de transport in Europa.

memorat
Advertisement