25 Iunie 2024, 20:38:39

Autor Subiect: Comunicate de presa, stiri, noutati, perspective privind transportului feroviar  (Citit de 62725 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

24 Noiembrie 2009, 14:33:11
Răspuns #60

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
Constanţa: Trenurile către litoral, veşnic întârziate

De regulă, acceleratul de Oradea ajunge la Constanţa cu o întârziere de o jumătate de oră
Călătorii ajung cu greu la destinaţie din cauza lucrărilor de pe calea ferată şi riscă să piardă legăturile de transport. Pe tronsonul de cale ferată, lucrările vor continua până în 2010. Reprezentanţii CFR spun că o călătorie cu trenul pe relaţia Bucureşti - Constanţa (225 km) va dura aproximativ două ore.

La ConstanÅ£a, fiecare tren întârzie cel puÅ£in un sfert de oră. „Eu am venit de la Alexandria. Trebuia să ajung la 11.09, dar am ajuns la 11.30. ÃŽntârzierile astea sunt de mult timp ÅŸi nu ÅŸtiu dacă se va rezolva ceva vreodată“, a povestit Aurel Burcea, un bărbat în vârstă de 71 de ani. 

Condiţii jalnice

Un tânăr student povesteşte că merge cu trenul pe ruta Cernavodă - Constanţa de trei ori pe săptămână. Întotdeauna trenul întârzie. „Merg de cele mai multe ori cu personalul de Călăraşi. În loc să ajungă la opt în gară, ajunge la nouă. Condiţiile sunt jalnice: ori că stai într-o toaletă mizerabilă, ori că stai în tren e totuna“, este de părere Cristian Alexandru. Băiatul îşi aminteşte foarte bine că acum un an a fost nevoit să înnopteze în Bucureşti din cauză că trenul cu care venea de la Sinaia a întârziat.

„Am renunţat să mai circulăm cu trenul“

Accelaratul care vine de la Oradea ar trebui să sosească la ora 13.19 în Gara ConstanÅ£a. AÅŸa scrie pe bilet. ÃŽn realitate, trenul ajunge cu 20 - 30 de minute întârziere. „Noi o aÅŸteptăm pe mama, care vine de la Oradea. A fost la tratament, la băi. ÃŽntotdeauna trenurile întârzie. Noi am renunÅ£at să mai circulăm cu trenul de câţiva ani, preferăm să mergem cu autoturismul“, a precizat  Veronica Bursuc, din ConstanÅ£a.

Călătorii, şi aşa obosiţi de pe drumul care durează mai bine de 15 ore, ajung la capătul răbdării. „Am urcat de aseară, de la opt şi jumătate în tren. Condiţiile sunt şi aşa proaste şi, în afară de asta, mai sunt şi întârzieri“, spune Lucica Ionaşcu, o femeie de 59 de ani din Constanţa.

Reprezentanţii CFR Călători spun că întârzierile sunt cauzate de lucrările de reparaţii de pe tronsonul Bucureşti - Constanţa. „Pe porţiunea Feteşti - Constanţa lucrările se apropie de final, dar nu putem spune că până la finele anului se va întâmpla acest lucru. Din câte ştiu, de la Lehliu şi până la Feteşti mai este destul de mult de lucru. Termenul de finalizare este 2010“, a declarat Dorin Maer, şeful Divizei Infrastructură din cadrul Regionalei CFR Constanţa. Pe coridorul Feteşti - Constanţa lucrările au început în 2006, iar pe porţiunea Lehliu - Feteşti - în 2007.



sursa www.adevarul.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
29 Noiembrie 2009, 19:12:25
Răspuns #61

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
CFR a anulat mai multe trenuri de 1 Decembrie
    * Sâmbătă 28 nov 2009
Pentru perioada 29 noiembrie - 1 decembrie, CFR Călători a anulat mai multe trenuri din cauza traficului scăzut care se înregistrează de obicei în "vacanţa" de Ziua Naţională, informează Ministerul Transporturilor.

Astfel, în data de 30 noiembrie vor fi anulate: trenul intercity 559 Adjud - Comăneşti şi trenul accelerat 1553 Bucureşti Nord - Buzău.
În data de 1 Decembrie, va fi anulat trenul intercity 550 Comăneşti - Adjud. Va fi anulat şi trenul rapid 794 Craiova- Bucureşti Nord, dar va fi înlocuit de trenul rapid 798 Craiova (plecare la ora 13.20) - Bucureşti Nord (sosire la ora 16.20).

De asemenea, în 1 Decembrie vor fi anulate: trenul accelerat 1554 Buzău - Bucureşti Nord, trenul accelerat 1535 Bucureşti Nord - Ploieşti Sud, trenul accelerat 1536/-1Ploieşti Sud - Ploieşti Vest - Bucureşti Nord, trenurile accelerat 1537 şi 1538 Bucureşti Nord - Floreşti Prahova şi retur.

Potrivit CFR Călători, vor fi anulate trenurile personale interregionale 3086 şi 3091 Cluj Napoca - Teiuş şi retur, în data de 29 noiembrie 2009.

Şi trenurile personale interregionale 2482, 2483 şi 2484 Sibiu - Turnu Roşu şi retur, vor fi anulate în zilele de 30 noiembrie şi 1 Decembrie. De asemenea, trenul personal interregional 2481 Turnu Roşu - Podu Olt, în zilele de 30 noiembrie şi 1 Decembrie va fi anulat.

Din cauza traficului scăzut din zilele de 30 noiembrie şi 1 Decembrie - zi liberă, vor fi anulate şi trenuri personale regionale care deservesc fluxuri de navetă, care vor fi comunicate la nivel regional.

CFR Călători va suplimenta, în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie, cu vagoane trenurile rapid, accelerat şi personal care circulă spre şi dinspre principalele oraşe din ţară, transmite Agerpres.
Cu respect si admiratie.
memorat
30 Noiembrie 2009, 18:35:10
Răspuns #62

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!


BucureÅŸti: Reportaj din "cavoul de pe ÅŸine.
    * Luni 30 nov 2009
BucureÅŸti
Din gara Titan Sud pleacă un singur tren

Deasupra staţiei de metrou „Republica“ se încovoaie două linii de tren năpădite de buruieni şi gunoaie, ce taie calea dintre uzinele Faur şi gura de metrou. Solitară, lângă ele, se ridică Halta Titan Sud, care în vremurile comuniste purta numele de 23 August. Trenul face două ceasuri până la Olteniţa, singura destinaţie pentru care impiegatul ridică paleta de plecare din halta din estul Capitalei.

Halta Titan Sud a fost construită în 1985 pentru a deservi navetiştii de pe ruta Bucureşti - Olteniţa, care munceau la fostele uzine Malaxa. Din anul 1998, etajul clădirii este locuit de o parte din cei câţiva angajaţi. Astfel, adesea atârnă, alături, drapelul zdrenţuit şi decolorat sau rufăria pusă la uscat în gospodăria ceferiştilor. Halta are acum doar şase angajaţi, speriaţi de restructurările anunţate. Ei asigură circulaţia trenurilor personale 8081, 8082, 8061 şi 8062, adică cele două curse dus-întors pe ruta Bucureşti Titan Sud - Olteniţa. „Acum 10-15 ani, până să se închidă fabricile, pe aici treceau 16 trenuri pe zi, acum trec un sfert, adică patru. Odată eram şi noi gară, acuma ne-au tot luat din grade şi ţinem de halta Căţelu", spune un angajat al haltei.
Primul tren pleacă la semnalul impiegatului, fără a mai fi anunţat, la ora 8.45. Activitatea gării începe însă la ora 6.00 dimineaţa, când soseşte primul tren de la Olteniţa. De asemenea, pe cele două linii mai trec vagoanele unui operator industrial.


8.30 - Personalul 8081, manevră de întoarcere
Cu bagaje sau fără, pe peron şi în mizera sală de aşteptare s-au adunat navetiştii de îndată ce s-a făcut ceasul 8.00. Au ieşit din tura de noapte şi picotesc pe sacoşele de rafie pline cu te-miri-ce aşteptând sosirea „şandramalei feroviare", aşa cum numesc ei personalul de Olteniţa.

O locomotivă DIESEL cu motor elveţian Sulzer, fabricată la Electroputere Craiova în 1972, apare uriaşă din colţul haltei, aproape de 8.30, cărând după ea cu un şuierat ascuţit de roţi, patru vagoane albastre, ruginite şi fără căldură. Lasă în urmă coloana de maşini oprite la Crucea Sfântului Andrei şi intră trufaşă în haltă. Soseşte fără călători de la Gara Obor; aici face doar manevra de întoarcere, se încarcă şi porneşte pufăind.

Casa se deschide cu puţin timp înainte de sosirea trenului, iar bilet îşi iau doar cei zeloşi sau cei care merg prima dată cu personalul 8081. Până la Olteniţa biletul costă 5,4 lei, iar naşul poţi să-l cumperi chiar şi cu un leu. Reprezentanţii Regionalei CFR Bucureşti declară un flux de aproximativ 1.000 de călători pe lună, ceea ce ar însemna doar numărul celor care îşi cumpără bilet pentru una dintre staţiile de pe acest traseu.

„Cavou pe şine"
Odată tras la linie trenul, se umple dintr-o dată peronul. „Şandramaua" se pune în mişcare la ora 8.45, iar până la Cernica, prima staţie, viteza maximă de rulare este de aproximativ 15 km/h. Până la Olteniţa sunt 62 de kilometri, iar timpul de parcurgere este de 120 de minute. Navetiştii s-au obişnuit şi cu mizeria din vagoane, şi cu frigul, dar şi cu viteza foarte mică. Ei numesc, în glumă, trenul care îi duce la serviciu în Capitală „cavou pe şine", „sicriu feroviar" sau „şandrama feroviară". „Puţine vagoane au băgat azi-dimineaţă", apreciază Ionel, un navetist din Budeşti, încercând o discuţie cu o tânără ochioasă ce ieşise din tura de noapte de la barul unde lucra.

Calea de 62 de kilometri s-ar putea împărţi în două mari postate de drum. Prima ar fi a navetiştilor care lucrează în Bucureşti şi care golesc trenul cam după o oră de călătorie. Locul lor este luat de cei care merg cu treburi la târg, în Olteniţa. „Populaţia" trenului este variabilă, puţini sunt cei care merg de la un capăt la altul al traseului.

Vagonul troian
„Cu cine eşti, bre?", „Cu Florea Gheorghe, cu Bibanu'. George a plecat. S-a supărat că nu i-au dat ăştia banii şi şi-a dat demisia. Acu' s-a reglementat, zilele astea ne dau banii şi pe luna trecută", discută doi consăteni care s-au găsit în acelaşi vagon. Locuitorii acestei mari comunităţi pe şine se ştiu toţi între ei, chiar dacă sunt din localităţi diferite. În hurducăiala trenului îşi povestesc necazurile sau discută politică şi fotbal. Abţiguiţi deja, bărbaţii scot din servietele „de lucru" câte o sticlă de bere de un litru pe care o trec de la unii la alţii. „Auzi, bre ţigane, de aici ai furat tu fier atunci când a venit poliţia la tine?", întreabă o femeie ageră pe vecinul său, Vali, în timp ce trenul străbătea moşnegeşte câmpurile din Valea Roşie, pline de gunoaie ce leagă Curcaniul de Olteniţa. Izbucneşte într-un râs isteric, apoi îşi acoperă faţa cu mâinile. „Doamne, încet mai merge trenul acesta!", exclamă femeia.

„Aici s-a văzut?"
Conductorul de tren e un bărbat făcut, negricios, cu spatele lat, ce trece ţanţoş cu teancul de bani în mână printre banchetele rufoase. Chipiul e tras pe ochi, iar fălcile îi sunt conturate cu o barbă subţire ce se termină într-o mustaţă tremurândă, cât un fir de aţă. Îi sticleşte zâmbet de alamă de fiecare dată când ia bancnotele de câte un leu şi pune la chimir. Tacticos, scuipă pe degete şi se apucă de numărat pentru a da restul, dacă este cazul. „Aici s-a văzut?", întreabă calm şi parcă întinde mâna, din instinct. „Zi-i că s-a văzut!", îi şopteşte printre dinţi o femeie bărbatului ei ce şedea pe bancheta din faţa ei. „Ce să zică? Că s-a văzut?", râde zeflemitor şeful de tren şi ia cei doi lei întinşi timid de bărbat.

„Chiolhanul" controlorilor
Gara din Olteniţa zace în praf, frunze uscate şi uitare. Câţiva acari scapă de povara necazurilor, destăinuindu-se unii altora pe o bancuţă lipită de peretele biroului de mişcare. Un anunţ scris pe un dos de foaie de parcurs e atârnat de-o sfoară în geamul sălii de aşteptare. „Stimaţi călători, în perioada 23-28 noiembrie, casiera de serviciu este în concediu de odihnă. Biletele vor fi procurate de la conductorii de tren". În tren, conductorul nici nu te întreabă unde mergi. Întinde mâna, tu întinzi banii şi afacerea e încheiată, mergi liniştit până la destinaţie şi nici vorbă de bilet.

Politica lui „du-te, mă, d-aici!"
Calea înapoi spre Capitală este lungă. De la fereastra plină de zoaie a trenului priveliştea este aceeaşi, de la Dunăre până în Capitală. O dâră de gunoaie însoţeşte garnitura de la Valea Roşie până la Cernica.

Două ceasuri de călătorie cu „şandramaua" nu e lucru de glumă. Vasile, Laurenţiu şi cu Fane sunt ceferişti. Se urcă liniştiţi în vagon la Valea Roşie şi se aşază fără grija controlorului. Discuţia ajunge, de la uşa care nu se închide decât trântită, la alegerile de dumincă. „Nici nu mă duc la vot! Dintre cancer şi SIDA eu n-am ce să aleg", exclamă hotărât Laurenţiu către tovarăşii săi de drum. „Da' duminica trecută ce-ai ales, bre Laurenţiule, gripa porcină?", îi răspunde zeflemitor Vasile, spre amuzamentul prietenilor. „Nicăieri în lumea asta nu s-a mai văzut stânga să conducă împreună cu dreapta!", continuă sigur pe sine Vasile. „Ba, e, în Germania!", spune în replică Laurenţiu. „Du-te, mă, d-aici! 'Tu-i mama ei de istorie!", înjură printre dinţi Vasile şi se întoarce spre fereastra vagonului, privind pierdut ce lasă trenul în urmă.

Restructurările de la CFR îi aprind pe cei trei amici. „Păi ce, bă, să mă dea pe mine afară, când la birouri la regională stau trei pe scaune, în birou? Una îţi dă hârtia, alta ţi-o semnează şi alta îţi pune ştampila! Să rezolve birocraţia şi pe urmă să mă dea pe mine afară", spune revoltat Vasile.

De la Cucuieţi încolo, timpul mai rabdă un ceas
Cucuieţii se întind pustii înaintea trenului deja obosit de-atâta cale. Într-un ceas garnitura albastră ajunge în Bucureşti, odată cu lăsarea întunericului. Personalul 8061 soseşte în staţie cu un ţipăt scurt. Peronul se umple din nou de navetişti care se risipesc îndată în gurile de metrou sau în staţiile de tramvai. Locomotiva DIESEL se desprinde de corpul său şi se pregăteşte pentru manevra de întoarcere.


sursa www.adevarul.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
04 Decembrie 2009, 11:14:24
Răspuns #63

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
CFR nu acordă despăgubiri călătorilor afectaţi de întârzierea trenurilor
04 Decembrie 2009 08:39

 CFR Călători nu va acorda despăgubiri călătorilor afectaÅ£i de întârzierea trenurilor. Uniunea Europeană a lăsat la latitudinea ţării noastre să decidă dacă va plăti despăgubiri în funcÅ£ie de durata întârzierilor ÅŸi tipul trenurilor. Invocând lipsa de fonduri, statul român a ales să elimine, cel putin momentan, plata unor astfel de sume.

În regulamentul european în domeniul transportului feroviar prevederile legate de despăgubirile acordate călătorilor pentru întârzierile trenurilor sunt falcultative.

Regulamentul european prevede despăgubiri de minim 25 % din preţul biletului, pentru o întârziere între 60 şi 119 minute şi minimum 50 la sută din preţul legitimaţiei de transport pentru o întârziere de peste 120 de minute.

Autorităţile de la Bucureşti au reuşit astfel să evite alocarea unor sume imense pentru despăgubiri, mai ales că, în primele nouă luni ale anului, trenurile au întârziat în total nu mai puţin de...trei ani.

Sursa: Antena 3.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
04 Decembrie 2009, 18:48:17
Răspuns #64

zofei.2006

  • Vizitator
Iar despagubirile se vor acorda numai la trenurile internationale, aici nu mai poate fi fentata legea  ;D ;D ;D ;D .
memorat
11 Decembrie 2009, 22:58:38
Răspuns #65

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
Peste 6.000 de angajaţi de la CFR Marfă vor fi disponibilizaţi fără salarii compensatorii
11 Decembrie 2009 13:09

 Peste 6.000 de angajaÅ£i de la CFR Marfă vor fi disponibilizaÅ£i cel mai târziu de la 1 martie 2010, fără salarii compensatorii, potrivit programului de restructurare trimis de administraÅ£ie sindicatelor, reprezentanÅ£ii salariaÅ£ilor spunând că vor contesta acest program deoarece nu au fost consultaÅ£i.
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că sindicatele au fost notificate vineri că vor fi disponibilizaţi 6.380 de salariaţi din cei 16.220 de la CFR Marfă, fără salarii compensatorii.
"De azi (n.r. vineri) se intră pe proceduri, după aproximativ 45 de zile se emit deciziile fiecărui salariat disponibilizat, apoi salariatul are dreptul la 15 zile de preaviz, astfel că, cel mai târziu la 1 martie, cei 6.380 de angajaţi ai CFR Marfă vor fi disponibilizaţi", a explicat Măntescu.
Liderul sindical a precizat că, luni, se va întâlni cu toţi liderii de sindicat pentru a analiza programul de restructurare trimis de administraţie şi a subliniat că nu este de acord cu acesta.
"Eu voi contesta acest program, din două motive. Administraţia nu a consultat sindicatele la elaborarea ascestui program şi nici nu sunt specificate criteriile pe baza cărora au fost selectaţi cei disponibilizaţi", a spus Măntescu.
Liderul sindical a precizat că de la CFR Călători nu s-a primit un astfel de program privind disponibilizări.
Salariaţii CFR Marfă au fost în şomaj tehnic la CFR şase luni, acesta urmând să ia sfârşit la finalul lui 2009, activitatea în domeniul nefiind perturbată, declarat, în octombrie.
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Gheorghe Popa, spunea, în luna octombrie, că din iulie până în septembrie, primele trei luni de aplicare a măsurii şomajului tehnic la CFR Marfă, în medie fiecare angajat a stat acasă 26 de zile. S-a recurs la această decizie ca urmare a scăderii drastice a volumului de lucru în 2009 faţă de anul trecut.
Fostul directorul general al CFR Marfă, Călin Graţian, declara, la sfârşitul lunii iulie, că perioada în care angajaţii CFR Marfă sunt în şomaj tehnic ar putea fi prelungită, în funcţie de evoluţia economiei României, deoarece activitatea societăţii a scăzut la jumătate faţă de anul trecut, măsura fiind cea mai avantajoasă pentru salariaţi.
Acesta preciza că, în 2005, la CFR Marfă erau 19.209 de salariaţi, cheltuielile cu "munca vie" fiind de 20,19 la sută, iar în 2008 erau 18.247 de angajaţi şi aceste cheltuieli reprezentau 38,48 la sută.
La începutul lunii iulie, aproximativ 7.000 de angajaţi ai CFR Marfă au intrat prin rotaţie în şomaj tehnic, unii dintre aceştia dorind să stea toate cele trei luni în şomaj tehnic. Cei 7.000 de salariaţi ai CFR Marfă din 17.500 au primit pe parcursul celor trei luni 75 la sută din salariul de bază corespunzător locului de muncă.
Graţian Călin declara atunci că această măsură înseamnă o reducere a fondului de salarii cu aproximativ 25 la sută, iar corelată cu alte măsuri reprezintă 32-33 la sută reducere.
Iulian Măntescu spunea atunci că sindicatele sunt de acord în principiu cu această soluţie de moment, dar preciza că nu este una bună pe termen lung.
Ministerul Transporturilor a pregătit un proiect de ordonanţă prin care peste 10.300 de angajaţi vor fi concediaţi de la companiile din sectorul feroviar şi vor primi dublul salariului mediu net pe economie, la data încetării contractului de muncă, indemnizaţie de şomaj şi un venit lunar de completare pe parcursul a 20-24 luni, în funcţie de vechimea în activitate.
Cei mai mulţi angajaţi vor fi concediaţi de la CFR Marfă (6.700 persoane), CFR Călători (1.032 angajaţi), Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Vagoane CFR IRV (800 salariaţi), CFR SA (600 posturi) şi Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU (500 de persoane).

Sursa: Mediafax
Cu respect si admiratie.
memorat
20 Decembrie 2009, 23:50:13
Răspuns #66

IASMIN SANDU

  • Presedinte Asociatia Ro-Trans!
  • MEMBRII FONDATORI ASOCIATIEI RO-TRANS
  • *
  • Mesaje postate: 21790
  • Gen: Bărbat
  • CAF la statia de metrou Gara de Nord / M1
    • Comunitatea Ro-Trans - www.ro-trans.net
Pe o rama de tren Desiro am gasit astazi lipit un autocolant, de sezon.
Luptam pentru modernizarea transportului electric.
----------------------------------------
Sa incercam sa fim oameni!
memorat
21 Decembrie 2009, 15:48:41
Răspuns #67

mihaiatanasie

  • Mesaje postate: 2605
  • Gen: Bărbat
Nu vine Mosu, ca nu am fost cuminti de loc!
memorat
19 Ianuarie 2010, 12:13:04
Răspuns #68

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                  CFR Marfă, falimentată din interior



Politicile tarifare neflexibile, dar şi "traseimul" foştilor directori ai CFR Marfă sunt principalele cauze ale dezastrului din companie. Conducerea CFR Marfă, recunoaşte, într-un document oficial, că starea jalnică în care se află societatea e cauzată în mare măsură şi de consolidarea operatorilor privaţi, scrie Evenimentul Zilei

Liderii de sindicat din CFR Marfă susţin că, din cauza unui management defectuos, compania a anunţat ca va disponibiliza peste 6.380 de angajaţi.

Sindicaliştii spun că s-a ajuns la această situaţie şi din cauză că foştii directori au fost "racolaţi", uneori cu contractele CFR cu tot, de companiile private de profil.

Este vorba de ultimul director al CFR Marfă, Călin Graţian, care a demisionat şi a preluat şefia Rail Cargo Austria, compania de stat austriacă, dar şi de fostul şef al serviciului vânzări din CFR Marfă, Mădălin Ionescu.

Oficialii Ministerului Transporturilor recunosc că mulţi dintre foştii directori ai CFR Marfă au plecat spre companiile private şi au luat cu ei şi contracte în derulare.

"E adevărat că în contractele managerilor de la CFR Marfă nu există clauze anticoncurenţiale, care i-ar împiedica să lucreze la o firmă concurentă un anumit număr de ani. Aceste clauze ar presupune acordarea unor compensaţii din partea CFR Marfă pentru directorii care îşi pierd dintr-un motiv sau altul postul", susţine secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Gheorghe Popa.

Dezastrul CFR Marfă e cauzat şi de o anumită complicitate a statului, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. În anul 2009, deşi compania a transportat cărbune şi păcură către centralele de termoficare din ţară, serviciul nu a fost decontat, iar CFR Marfă a ajuns astfel n incapacitate de plată. Anul trecut, activitatea CFR Marfă s-a redus cu 39%.

Actualul director al CFR Marfă, Mihai Frăsinoi, susţine că rezultatele financiare sunt foarte slabe din cauza numărului mare de angajaţi. Potrivit acestuia, liderii sindicali se opun disponibilizării din cauza reducerii cotizaţiilor, dar şi a numărului de lideri.

Scăderea pieţei transportului feroviar de marfă din cauza crizei l-a făcut pe ministrul Radu Berceanu, să ia "frâiele în mână" şi să anunţe privatizarea CFR Marfă.

http://www.antena3.ro/economic/companii/cfr-marfa-falimentata-din-interior_89838.html
memorat
19 Ianuarie 2010, 12:19:15
Răspuns #69

zofei.2006

  • Vizitator
                                                                   CFR Marfă: Disponibilizarea angajaÅ£ilor, "imperios necesară" pentru redresarea financiară a companiei




CFR Marfă susţine că măsura de a disponibiliza 6.380 de angajaţi este "imperios necesară" şi se bazează pe nevoia de "echilibrare a raportului dintre veniturile şi cheltuielile", în condiţiile în care activitatea companiei a scăzut în primele zece luni cu 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008.

Scăderea volumului de marfă transportat este cauzată de faptul că mulţi producători autohtoni şi-au restrâns activitatea ca urmare a deteriorării situaţiei economice.

"Proiectul de reorganizare şi restructurare a fost discutat cu reprezentanţii sindicatelor începând din a doua jumătate a anului 2008. Dacă în primă fază s-a încercat adoptarea unor măsuri care să nu afecteze personalul, bilanţul activităţii companiei la zece luni a arătat că pentru redresarea financiară a societăţii este imperios necesară o astfel de măsură, a cărei aplicare s-a încercat a fi evitată până acum", potrivit companiei.

Proiectul de reorganizare şi restructurare vizează reducerea numărului de personal la toate nivelurile. Astfel, din numărul total al disponibilizaţilor, 5.470 de angajaţi sunt muncitori, iar 910 sunt personal TESA (din care 780 reprezintă personal de execuţie şi 130 de persoane cu funcţii de conducere).

CFR Marfă susţine că nu poate evita reducerea numărului de personal, deorece nefiind finanţată de la bugetul de stat, corelarea balanţei venituri-cheltuieli se poate face doar prin adoptarea "unor măsuri drastice" de reducere a cheltuielilor, inclusiv disponibilizări.

Referitor la privatizarea companiei, CFR Marfă precizează că "în momentul de faţă conducerea societăţii urmăreşte normalizarea activităţii CFR Marfă, decizia privatizării companiei aparţinând statului român (ca unic acţionar) - prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii".

Totodată, compania arată că numărul personalului de conducere s-a mărit semnificativ odată cu dizolvarea Societăţii de Servicii de Management Feroviar "SMF" SA, decisă în 2002 de Guvern, şi preluarea unei părţi dintre angajaţii acesteia.

Sindicaliştii feroviari au declarat miercuri că vor da în judecată Ministerul Transporturilor şi CFR Marfă deoarece nu au retras proiectul privind concedierile colective până la apariţia hotărârii de Guvern care să cuprindă salariile compensatorii pentru cei 6.380 de angajaţi care ar urma să fie disponibilizaţi, transmite Mediafax.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, consideră că după instalarea noului Guvern va apărea o hotărâre privind cele 20-24 de salarii medii nete pe care cei disponibilizaţi de la CFR Marfă trebuie să le primească.

"Dacă această hotărâre nu va apărea, vom da Guvernul în judecată şi vom face plângeri la instituţiile internaţionale, pentru că angajaţii concediaţi de la CFR Marfă ar fi discriminaţi dacă nu li s-ar acorda salarii compensatorii. Aşa cum a apărut o hotărâre de Guvern pentru instituţiile subordonate Ministerului Economiei, pentru angajaţii din mine, energie, aşa trebuie să apară şi pentru din CFR Marfă", a subliniat Măntescu.

Potrivit programului de restructurare trimis de administraţie sindicatelor, 6.380 de angajaţi ai CFR Marfă vor fi disponibilizaţi cel mai târziu de la 1 martie 2010, fără salarii compensatorii.

http://www.antena3.ro/economic/news/cfr-marfa-disponibilizarea-angajatilor-imperios-necesara-pentru-redresarea-financiara-a-companiei_87742.html
memorat
19 Ianuarie 2010, 12:24:34
Răspuns #70

zofei.2006

  • Vizitator
CFR Călători informează că, din cauza condiţiilor metorologice nefavorabile, au intervenit următoarele modificări în circulaţia trenurilor de călători, astfel:
 
 
în data de 19 ianuarie 2010:

    * 
    * trenul Rapid 686 se anulează pe relaÅ£ia ConstanÅ£a – BucureÅŸti Nord;
    * trenul Rapid 681 pe relaÅ£ia BucureÅŸti Nord – Medgidia circulă întârziat de la staÅ£ia BucureÅŸti Nord, pe ruta trenului 1981 (care pleacă din BucureÅŸti Nord la ora 15.05);
    * trenul Accelerat 1981 este anulat pe relaÅ£ia BucureÅŸti Nord – Medgidia, iar pe relaÅ£ia Medgidia – Tulcea circulă normal;
    * trenurile Personal 8690 ÅŸi Personal 8691 sunt anulate pe relaÅ£ia ConstanÅ£a – Medgidia ÅŸi retur.

Călătorii care au bilete la trenul Accelerat 1981, vor fi preluaţi din staţia Bucureşti Nord de trenul Rapid 681 până la staţia Medgidia, fără plata diferenţelor tarifare. În staţia Medgidia călătorii se vor debarca din tren şi se vor îmbarca în trenul Accelerat 1981.
 
 
în data de 20 ianuarie 2010:

    * trenul Rapid 684 pe relaÅ£ia Medgidia – BucureÅŸti Nord circulă întârziat de la staÅ£ia Medgidia, pe ruta trenului 1982 (care pleacă din Medgidia la ora 08.41);
    * trenul Rapid 689 este anulat pe relaÅ£ia BucureÅŸti Nord – ConstanÅ£a;
    * trenul Accelerat 1982 circulă normal pe relaÅ£ia Tulcea – Medgidia ÅŸi este anulat pe relaÅ£ia Medgidia – BucureÅŸti Nord.

Călătorii care au bilete la trenul Accelerat 1982, vor fi preluaţi în staţia Medgidia de trenul Rapid 684, fără plata diferenţelor tarifare.
 
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în circulaţia trenurilor de călători în staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon 021/9521.
CFR Călători regretă inconvenientele create şi asigură pasagerii că măsurile care se iau în cadrul Comandamentului de iarnă al societăţii, au ca principal scop siguranţa călătoriei cu trenul.
memorat
26 Ianuarie 2010, 03:09:56
Răspuns #71

zofei.2006

  • Vizitator
Trenuri de călători anulate în zilele 25, 26 şi 27 ianuarie 2010
25-01-2010
CFR Călători informează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia feroviară se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă, fiind anulate următoarele trenuri de călători, astfel:
 
 
Ø trenul Accelerat 1981 este anulat pe relaţia Bucureşti Nord – Medgidia – Tlucea, în data de 25 ianuarie 2010;
Ø trenul Accelerat 18700 este anulat pe relaţia Iaşi – Vaslui, în data de 25 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 5504 este anulat pe relaţia Suceava – Paşcani, în data de 25 ianuarie 2010;
Ø trenurile Personale 5442 ÅŸi  5445 sunt sunt anulate pe relaÅ£ia PaÅŸcani – Bacău ÅŸi retur în data de 25 ianuarie 2010;
Ø trenurile Personale 5754/5751-1 şi 5755-2/5755 sunt anulate pe relaţia Câmpulung Moldovenesc – Moldoviţa şi retur, în zilele de 25 şi 26 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 6423 este anulat pe relaţia Bârlad – Fălciu Nord, în zilele de 25 şi 26 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 6435-2/6435 este anulat pe relaţia Vaslui – Huşi, în zilele de 25 şi 26 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 6436 este anulat pe relaţia Huşi – Crazna, în zilele de 25 şi 26 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 6437-2/6437 este anulat pe relaţia Vaslui– Iaşi în data de 25 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 6438 este anulat pe relaţia Huşi – Crazna, în data de 25/26 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 5631 este anulat pe relaţia Gura Puteni – Putna, în zilele de 26 şi 27 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 5632 este anulat pe relatia Putna – Dorneşti, în zilele de 26 şi 27 ianuarie 2010;
Ø trenurile Personale 5752/5752-1 şi 5755-2/5755 sunt anulate pe relaţia Câmpulung Moldovenesc – Moldoviţa şi retur, în data de 26 ianuarie 2010;
Ø trenurile Personale 6421 şi 6422 sunt anulate pe relaţia Bârlad – Fălciu Nord şi reur, în data de 26 ianuarie 2010;
Ø trenurile Personale 6432 ş 6433 sunt anulate în relaţia Iaşi – Crasna şi retur, în data de 26 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 6431 este anulat în relaţia Crasna – Huşi, în data de 26 ianuarie 2010;
Ø trenul Personal 6434/6434-1 este anulat în relaţia Huşi – Vaslui, în data de 26 ianuarie 2010.
 
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în circulaţia trenurilor de călători în staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon: 021/9521.
CFR Călători regretă inconvenientele create şi asigură pasagerii că măsurile care se iau în cadrul Comandamentului de iarnă al societăţii, au ca principal scop siguranţa călătoriei cu trenul.
memorat
26 Ianuarie 2010, 03:13:46
Răspuns #72

zofei.2006

  • Vizitator
Incident feroviar intre statiile Malnaş Băi şi Bixadul Oltului
25-01-2010
CFR Călători vă informează că în jurul orei 07.40 a sărit de pe şine o osie de la trenul Personal 4503 Braşov – Izvorul Oltului, între staţiile CFR Malnaş Băi şi Bixadul Oltului, judeţul Covasna.
 
Cauzele care au dus la producerea acestui incident vor fi stabilite de căte comisa  de anchetă care se află la faÅ£a locului.
 
Precizăm că nu există persoane rănite. De asemenea, se organizează preluarea călătorilor cu mijloace auto.
 
Se acÅ£ionează cu echipe de intervenÅ£ie ale CFR SA ÅŸi CFR Călători pentru restabilirea circulaÅ£iei feroviare în cel mai scrut  timp.
 
Urmare acestui incident vor fi anulate astăzi, de 25 ianuarie 2010, trenurile Accelerat 1975 şi 1974 în relaţia Braşov – Siculeni şi retur.
 
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor afectate la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la tel: 021/9521 în trafic local.

http://www.cfrcalatori.ro/presa/Comunicate-de-presa-56/s-1/p-3
memorat
26 Ianuarie 2010, 18:48:57
Răspuns #73

zofei.2006

  • Vizitator
Trenurile de călători anulate în data de 26 ianuarie 2010
26-01-2010
CFR Călători informează că, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate în nordul, centrul ÅŸi sudul ţării,  circulaÅ£ia feroviară se desfăşoară în continuare în condiÅ£ii de iarnă, fiind anulate astăzi, 26 ianuarie 2010 următoarele trenuri de călători:
 

    *       trenurile Accelerat 1981 ÅŸi 1982 BucureÅŸti Nord – Medgidia – Tulcea ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 8122  ÅŸi 8123 Slobozia Veche – BucureÅŸti Nord ÅŸi retur;
    *       trenul Accelerat 1722 Olteni – BucureÅŸti Nord;
    *       trenul Accelerat 18700 IaÅŸi – Vaslui;
    *       trenul Personal 8651-2/8651 ConstanÅ£a – Medgidia – Tulcea OraÅŸ;
    *       trenul Personal 8654 Tulcea OraÅŸ – Medgidia;
    *       trenurile Personal 8381, 8384, 8385, 8388, 8387 ÅŸi 8390 ConstanÅ£a – Mangalia ÅŸi retur;
    *       trenurile Persoanl 8122 ÅŸi 8123 Slobozia- BucureÅŸti ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 9332 RoÅŸiori - BucureÅŸti Nord;
    *       trenurile Personal 8581 ÅŸi 8580 Slobozia –CiulniÅ£a ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 8691 Medgidia – ConstanÅ£a;
    *       trenurile Personale 7584 ÅŸi 7585 Tecuci – MărăşeÅŸti ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 7571 MărăşeÅŸti – GalaÅ£i;
    *       trenurile Personal 7052 ÅŸi 7051 Făurei – Urziceni ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 6311 ÅŸi 6316 Tecuci – Bârlad ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 6420 Fălciu – BereÅŸti;
    *       trenul Personal 6301 BereÅŸti – Bârlad;
    *       trenurile Personal 6103 ÅŸi 6104 Făurei – Tecuci ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 6586/6586-1 ÅŸi  6587-2/6587 Tecuci – MărăşeÅŸti - Panciu ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 7576 GalaÅ£i – MărăşeÅŸti;
    *       trenul Persona l6423 Bârlad – Fălciu;
    *       trenurile Personal 6421 ÅŸi 6422 Bărlad – Fălciu ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 5631 Gura Putnei – Putna;
    *       trenul Personal 5632 Putna – DorneÅŸti;
    *       trenurile Personal 5754 /5754-1 ÅŸi 5755–2/5755 Câmpulung Moldovenesc – MoldoviÅ£a ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 5752/ 5752-1 Câmpulung Moldovenesc – MoldoviÅ£a;
    *       trenul Personal 6435-2/ 6435 Vaslui – HuÅŸi;
    *       trenul Personal 6436 HuÅŸi – Crasna;
    *       trenurile Personal 6431 ÅŸi 6432 Crasna – HuÅŸi ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 6433 ÅŸi 6434/6434-1 Crasna – HuÅŸi ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 5631 Gura Putnei – Putna;
    *       trenul Personal 5632 Putna – DorneÅŸti;
    *       trenurile Personal 5754/5754 –1 ÅŸi 5755-2/ 5755 Câmpulung Moldovenesc – MoldoviÅ£a ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 5752/ 5752-1 ÅŸi 5753-2/5753 Câmpulung Moldovenesc – MoldoviÅ£a ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 6437-2 / 6437 Vaslui – HuÅŸi;
    *       trenul Personal 6438 HuÅŸi – Crasna.

 
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în circulaţia trenurilor de călători în staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon: 021/9521.
CFR Călători regretă inconvenientele create şi asigură pasagerii că măsurile care se iau în cadrul Comandamentului de iarnă al societăţii, au ca principal scop siguranţa călătoriei cu trenul.

http://www.cfrcalatori.ro/presa/Comunicate-de-presa-56/s-1/p-2
memorat
27 Ianuarie 2010, 18:32:35
Răspuns #74

zofei.2006

  • Vizitator
Trenuri de călători anulate în zilele de 27, 28, 29 şi 30 ianuarie 2010
27-01-2010
CFR Călători informează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia feroviară se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă, fiind anulate următoarele trenuri de călători, astfel:
 
 
Ø      trenul Accelerat 1981, BucureÅŸti Nord – Medgidia –Tulcea OraÅŸ, în data de 27, 28 ÅŸi 29 ianuarie 2010;
 
Ø      trenul Accelerat 1982, Tulcea OraÅŸ – Medgidia – BucureÅŸti Nord, în zilele de 28, 29 ÅŸi 30 ianuarie 2010;
Ø      trenurile Personal 8387 ÅŸi 8390, ConstanÅ£a – Mangalia ÅŸi retur, în data de 27 ianuarie 2010.
 
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în circulaţia trenurilor de călători în staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon 021/9521.
CFR Călători regretă inconvenientele create şi asigură pasagerii că măsurile care se iau în cadrul Comandamentului de iarnă al societăţii, au ca principal scop siguranţa călătoriei cu trenul.

http://www.cfrcalatori.ro/1175
memorat
27 Ianuarie 2010, 18:35:38
Răspuns #75

zofei.2006

  • Vizitator
Trenurile de călători anulate în data de 27 ianuarie 2010
27-01-2010
Astăzi, 27 ianuarie 2010, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, sunt anulate pe unele secţii de circulaţie un număr de 48 trenuri de călători, astfel:
 

    *       trenul Accelerat 1982 în relaÅ£ia Tulcea OraÅŸ – Medgidia –- BucureÅŸti Nord  ;
    *       trenurile Personal 8381 ÅŸi 8384 în relaÅ£ia ConstanÅ£a – Mangalia ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 8122 ÅŸi 8123 în relaÅ£ia Slobozia Veche - BucureÅŸti Nord;
    *       trenurile Personal 7584 ÅŸi 7585 în relaÅ£ia Tecuci – MărăşeÅŸti ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 7571 în relaÅ£ia MărăşeÅŸti – GalaÅ£i;
    *       trenurile Personal 7052 ÅŸi 7051 în relaÅ£ia Făurei – Urziceni ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 6311 ÅŸi 6316 în relaÅ£ia Tecuci – Bârlad ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 6420 în relaÅ£ia Fălciu – BereÅŸti;
    *       trenul Personal 6301 în relaÅ£ia BereÅŸti – Bârlad;
    *       trenul Personal 6423 în relaÅ£ia Bârlad – Fălciu Nord;
    *       trenurile Personal 6421 ÅŸi 6422 în relaÅ£ia Bârlad – Fălciu Nord ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 6304 în relaÅ£ia Bârlad – BereÅŸti;
    *       trenul Personal 6303 în relaÅ£ia BereÅŸti – Bârlad;
    *       trenul Personal 6435-2/6435 în relaÅ£ia Vaslui – HuÅŸi;
    *       trenul Personal 6436 în relaÅ£ia HuÅŸi – Crasna;
    *       trenurile Personal 6431 ÅŸi 6432 în relaÅ£ia Crasna – HuÅŸi ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 6433 ÅŸi 6434/6434-1 în relaÅ£ia Crasna – HuÅŸi ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 5723, 5720, 5721, 5722 în relaÅ£ia Suceava – Câmpulung Moldovenesc ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 5741, 5742, 5740 în relaÅ£ia Câmpulung Moldovenesc - Ilva Mică- Vatra Dornei ÅŸi retur;
    *       trenurile Personal 5754/5754 -1, 5755-2/ 5755, 5752/ 5752-1 ÅŸi 5753-2/5753 în relaÅ£ia Câmpulung Moldovenesc – MoldoviÅ£a ÅŸi retur;
    *       trenul Personal 5732 în relaÅ£ia Cacica – Suceava;
    *       trenurile Personal 5506, 5509, 5733, 5736, 5510, 5501, 5502, 5505 în relaÅ£ia Suceva Nord – PaÅŸcani ÅŸi retur;
    *      trenul Personal 5735/5730 în relaÅ£ia Cacica – Suceava Nord ÅŸi retur;
    *      trenul Personal 5631 în relaÅ£ia Gura Putnei – Putna;
    *      trenul Personal 5632 în relaÅ£ia Putna – DorneÅŸti.

 
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în circulaţia trenurilor de călători în staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon: 021/9521.
CFR Călători regretă inconvenientele create şi asigură pasagerii că măsurile care se iau în cadrul Comandamentului de iarnă al societăţii, au ca principal scop siguranţa călătoriei cu trenul.

http://www.cfrcalatori.ro/presa/Trenurile-de-c%C4%83l%C4%83tori-anulate-%C3%AEn-data-de-27-ianuarie-2010-56/s-1/p-2
memorat
28 Ianuarie 2010, 16:29:19
Răspuns #76

zofei.2006

  • Vizitator
Trenuri de călători anulate în data de 28 ianuarie 2010
28-01-2010
CFR Călători informează că, din cauza condiÅ£iilor meteorologice nefavorabile, circulaÅ£ia feroviară se desfăşoară în continuare în condiÅ£ii de iarnă, fiind anulate astăzi - 28 ianuarie 2010, 11  trenuri Personal, astfel:
 
 
Ø trenul Personal 9046, în relaţia Turnu Măgurele – Roşiori Nord;
Ø trenurile Personal 9359 şi 9364, în relaţia Roşiori Nord – Alexandria şi retur;
Ø trenurile Personal 8381 şi 8384 în relaţia Constanţa – Mangalia şi retur;
Ø trenurile Personal 5752/5752-1, 5753-2/5753, 5754/5754 -1 şi 5755-2/5755 în relaţia Câmpulung Moldovenesc – Moldoviţa şi retur;
Ø trenurile Personal 5502 şi 5505, în relaţia Suceava Nord – Paşcani şi retur.
 
 
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în circulaţia trenurilor de călători în staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon 021/9521.
CFR Călători regretă inconvenientele create şi asigură pasagerii că măsurile care se iau în cadrul Comandamentului de iarnă al societăţii, au ca principal scop siguranţa călătoriei cu trenul.

http://www.cfrcalatori.ro/1177
memorat
08 Februarie 2010, 02:35:33
Răspuns #77

zofei.2006

  • Vizitator
Modificări în circulaţia unor trenuri de călători începând din data de 7/8 februarie 2010
05-02-2010
 
Pentru adaptarea ofertei de transport la cerinţele publicului călător, vor interveni modificări în circulaţia unor trenuri de călători, de la data de 7/8 februarie 2010, astfel:
 
 
Ø trenul Accelerat 1642 Baia Mare – Braşov – Bucureşti Nord va circula cu orar modificat numai pe distanţa Braşov - Bucureşti Nord, cu plecare din Braşov la ora 03.14 şi sosire în Bucureşti Nord la ora 06.47, începând cu data de 07/08 februarie;
 
Ø trenul Accelerat 1644 Sighetu Marmaţiei – Braşov – Bucureşti Nord va circula cu orar modificat numai pe distanţa Braşov - Bucureşti Nord, cu plecare din Braşov la ora 04.11 şi sosire în Bucureşti Nord la ora 08.02, începând cu data de 07/08 februarie;
 
Ø trenul Accelerat 1742 Satu Mare – BraÅŸov – BucureÅŸti Nord va circula cu orar modificat numai pe distanÅ£a BraÅŸov - BucureÅŸti Nord, cu plecare din BraÅŸov la ora 03.45 ÅŸi sosire în BucureÅŸti Nord la ora  07.06, începând cu data de 07/08 februarie;
 
Ø trenurile Accelerat 1737 şi 1738 Bucureşti Nord – Câmpina şi retur se anulează începând cu data de 08 februarie;
 
Persoanele care circulau cu trenul Accelerat 1738 Câmpina – Bucureşti Nord vor putea utiliza trenul Accelerat 1644 care va circula pe distanţa Câmpina – Bucureşti Nord după acelaşi orar ca al trenului 1738.
 
CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR, la telefon 021/9521 sau pot accesa site-ul www.cfrcalatori.ro.

http://www.cfrcalatori.ro/presa/-Modific%C4%83ri-%C3%AEn-circula%C5%A3ia-unor-trenuri-de-c%C4%83l%C4%83tori-%C3%AEncep%C3%A2nd-din-data-de-7/8-februarie-2010-56/s-1/p-5
memorat
08 Februarie 2010, 02:39:06
Răspuns #78

zofei.2006

  • Vizitator
Anulări trenuri de călători în zilele de 7 şi 8 februarie 2010
07-02-2010
CFR Călători informează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia feroviară se realizează în condiţii de iarnă, fiind anulate următoarele trenuri de călători, astfel:
 
în data de 7 februarie 2010:

    *  trenul Accelerat 1981 este anulat relaÅ£ia BucureÅŸti Nord – Medgidia –Tulcea;
    * trenurile 7007, 7010, 7011, 7014, 7015, 7018, 7019, 7022, 7023, 7026 BucureÅŸti Nord – BaloteÅŸti ÅŸi retur, sunt anulate, trenurile circulând pe această relaÅ£ie din două în două ore;
    * trenurile Personale 7033 ÅŸi 7036 sunt anulate pe relaÅ£ia BucureÅŸti Nord – Urziceni ÅŸi retur;
    * trenul Personal 8013 este anulat relaÅ£ia BucureÅŸti Obor – ConstanÅ£a;
    * trenul Personal 8014 este anulat relaÅ£ia ConstanÅ£a – BucureÅŸti Obor;
    *  trenul Personal 8033 este anulat relaÅ£ia BucureÅŸti Obor – FeteÅŸti;
    *  trenul Personal 8123 este anulat relaÅ£ia BucureÅŸti Nord – Slobozia Veche.

 
în data de 8 februarie 2010:

    *  trenul Accelerat 1982 este anulat pe relaÅ£ia Tulcea – Medgidia – BucureÅŸti Nord;
    *  trenul Personal 8014 este anulat relaÅ£ia ConstanÅ£a – BucureÅŸti Obor;
    *  trenul Personal 8032 este anulat relaÅ£ia FeteÅŸti – BucureÅŸti Obor;
    *  trenul Personal 8122 este anulat relaÅ£ia Slobozia Veche – BucureÅŸti Nord.

 
 
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în circulaţia trenurilor de călători în staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon 021/9521.
CFR Călători regretă inconvenientele create şi asigură pasagerii că măsurile care se iau în cadrul Comandamentului de iarnă al societăţii, au ca principal scop siguranţa călătoriei cu trenul.

http://www.cfrcalatori.ro/presa/Comunicate-de-presa-56/s-1/p-3
memorat
08 Februarie 2010, 02:39:48
Răspuns #79

zofei.2006

  • Vizitator
Întârzieri la plecarea trenurilor din staţia Bucureşti Nord
07-02-2010
CFR Călători anunţă că din cauza viscolului puternic şi a ninsorilor abundente din această seară – 7 februarie 2010, trenurile vor pleca din staţia Bucureşti Nord cu întârzieri cuprinse între 30 şi 60 de minute.
 
De asemenea, circulaţia feroviară la nivel naţional se desfăşoară în condiţii de iarnă din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile, trenurile putând ajunge la destinaţie cu întârziere.
 
CFR Călători cere scuze pentru disconfortul creat, şi recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor la staţiile şi agenţiile CFR, la telefon 021/9521, sau la dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul MTI, la următoarele numere de telefon: 021/9360 şi 021/318.66.09.

http://www.cfrcalatori.ro/presa/Comunicate-de-presa-56/s-1/p-1
memorat