19 Aprilie 2024, 20:25:05

Autor Subiect: Accidente, Incidente in trafic  (Citit de 101769 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

21 Mai 2009, 09:08:34
Răspuns #340

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
Si-a bagat fiul in spital 
joi, 21 mai 2009
Ieri searã, pe centura nouã care face legãtura între Bascov şi A1 s-a petrecut un accident de circulaţie în urma cãruia un bãrbat a ajuns la Spitalul Judeţean. Viteza mare, coroboratã cu o explozie de cauciuc, a fost factorul care a dus la producerea accidentului.
Ion Dobrin, de 61 de ani, din comuna argeşeanã Slobozia, se afla împreunã cu fiul sãu într-un autoturism marca Dacia 1310 şi mergea din direcţia Podul Viilor cãtre A1 Bucureşti - Piteşti. Din primele cercetãri efectuate de poliţişti, se pare cã maşina avea o vitezã destul de mare, iar la un moment dat cauciucul din partea dreapta faţã a fãcut explozie. Ion Dobrin a pierdut controlul volanului, iar mai apoi maşina a intrat în balans, dupã care a lovit glisiera metalicã de pe mijlocul drumului. În urma impactului puternic, Dacia a fost serios avariatã, iar fiul conducãtorului auto a fost preluat de o Ambulanţã şi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde a primit primele îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis o anchetã pentru a se stabili cu exactitate care au fost cauzele care au condus la producerea accidentului.
sursa www.curier.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
21 Mai 2009, 09:11:02
Răspuns #341

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
A INTORS IN MIJLOCUL DRUMULUI SI A FACUT ACCIDENT
Joi, 21 Mai 2009 00:00
Neatenţia unui şofer a provocat marţi seara un accident rutier la Topoloveni. Era cu puţin înainte de miezul nopţii, şoseaua era liberă, iar Gheorghiţă Manole (23 de ani), din comuna Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa, conducea un Audi A4 cu numere de Spania. La un moment dat, tânărul de la volan a crezut probabil că este singur pe şosea şi a întors fără să se asigure. A lovit în plin Volkswagenul Golf condus de Răzvan Colea (23 de ani), din Topoloveni, agent la postul de Poliţie Bârla. Acesta din urmă era în afara serviciului şi în ţinută civilă. Omul legii a fost rănit uşor în urma impactului dintre cele două maşini. Prietenul poliţistului, Alberto Niţu (17 ani), care ocupa locul din dreapta, a fost de asemenea rănit uşor. Ambii au ajuns la spital, iar şoferul vinovat este cercetat acum sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă.
 sursa www.ziarultop.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
21 Mai 2009, 09:21:49
Răspuns #342

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
Grav accident la Caransebeş
Caransebeş - O tânără de aproximativ 20 de ani, la volanul unui autoturism BMW înmatriculat în Austria, vrând să-şi impresioneze iubitul cu o plimbare cu maşina pe străzile municipiului a fost la un pas de a provoca o tragedie.
Grav accident la Caransebeş
Conducând cu mare viteză pe strada Ardealului, pe o porţiune de drum drept, tânăra a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un TIR care circula regulamentar. Impactul a fost atât de violent încât botul maşinii s-a făcut praf. Din fericire cei doi au scăpat cu viaţă, rămânând însă prinşi între fiarele îndoite ale maşini. În ajutorul lor au sărit ceilalţi şoferi aflaţi în trafic care au reuşit să-i scoată din maşină.
Tânărul s-a ales cu capul spart şi mai multe lovituri, refuzând internarea, în timp ce, fata a rămasă în spital, în stare de şoc, dar în afara oricărui pericol. Circulaţia a fost îngreunată în zonă mai bine de o oră. Conform măsurătorilor, urmele de frânare lăsate de BMW pe asfalt se apropie de 30 de metri iar cele ale TIR-ului ajung la aproape 15 metri. Cu toate acestea, nu s-a mai putut face nimic pentru evitarea impactului.                                                                                                                                           sursa www.caon.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
21 Mai 2009, 09:48:58
Răspuns #343

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
 Accident în lanţ terminat într-un pom
      S-a grăbit să intre într-o intersecţie fără a acorda prioritate şi a produs un accident de circulaţie în lanţ ce s-a soldat cu trei maşini avariate, doi răniţi, o intersecţie blocată şi bălţi de combustibil pe şosea. Vinovat de toată această tevatură pare a fi un gălăţean de 51 de ani care a provocat un impact în serie la intersecţia străzilor Năruja cu Aurel Vlaicu.

      Accidentul s-a petrecut în jurul orelor 11.00 la intersecţia străzilor Năruja cu Aurel Vlaicu. Şoferul unui Opel, un gălăţean în vârstă de 51 de ani, intra de pe strada Năruja pe Aurel Vlaicu. Nu a acordat prioritate, a lovit un microbuz Mercedes şi un autoturism Lancia care circulau regulamentar şi s-a oprit într-un pom. Microbuzul, la rândul lui, a lovit din nou Lancia, şoferul şi pasagera din Lancia fiind amândoi răniţi. Martorii spun că şoferul Opelului avea viteză foarte mare. A trecut ca o săgeată. Nu a dat deloc semn că ar opri să se asigure. Apoi nu s-a mai înţeles nimic. A lovit microbuzul şi cealaltă maşină, ălea s-au lovit iar între ele şi asta a fost tot, spunea Nina Leonte, martor al incidentului.

      Şoferul Lanciei, un bărbat de 65 de ani şi pasagera din dreapta, soţia sa în vârstă de 59 de ani, au avut nevoie de intervenţia descarcerării Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a unui echipaj SMURD, dar au avut nevoie şi de intervenţia Ambulanţei. Amândoi au ajuns la Spitalul de Urgenţă. Prins la mijloc între Opelul ce nu i-a dat prioritate şi Lancia din spate, şoferul microbuzului nu a mai apucat nici el să se ferească, în schimb a scăpat măcar nevătămat. Eu veneam corect pe Aurel Vlaicu şi Opelul a ieşit cu viteză din Năruja. Ca un fulger a fost. Nu am mai avut ce face. Nu înţeleg de ce nu a oprit să se asigure, parcă era beat, că altfel intra aşa, cu viteză în noi, povestea Mihai Cărăpceanu, şoferul ce conducea microbuzul. Primele cercetări ale poliţiştilor confirmă vina şoferului Opelului. Din primele cercetări reiese că acesta a intrat în intersecţie fără a acorda prioritate, a lovit microbuzul, care la rândul lui a lovit Lancia, şi s-a oprit în copac. Şoferului Opelului i s-a ridicat permisul şi i se va întocmi dosar penal, a precizat cms. Viorel Cojocaru din cadrul Serviciului Judeţean al Poliţiei Rutiere. Poliţiştii au fost nevoiţi să devieze circulaţia pe străduţele înconjurătoare din cauza celor trei maşini care blocau intersecţia. În urma impactului dintre maşini combustibilul s-a întins pe şosea, fiind necesară intervenţia unei autospeciale a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. Pompierii au îndepărtat combustibilul ce putea oricând să se aprindă.

      sursa www.monitoruldegalati.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
21 Mai 2009, 09:52:24
Răspuns #344

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!

Drame pe şosea
Poveste de groază rutieră, pe Aurel Vlaicu

„Ieri, la ora 11,20, Melu Trif, de 51 de ani, conducea Opelul GL 56 AEI pe strada Năruja. La intersecţie cu strada Aurel Vlaicu, şoferul nu a dat prioritate unei autoutilitare Mercedes Vito GL 10 CNL, corect conduse de Mihai Cărăpceanu. Mercedesul a fost proiectat pe contrasens, într-o Lancia GL 02 TLF, corect condusă de Gabriel Roland Pancrati, Opelul sfârşind înfipt într-un copac”, declară comisarul Viorel Cojocaru, din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi.

Victimele accidentului, şoferul din Lancia şi soţia acestuia, au avut nevoie de intervenţia Descarcerării, femeia de pe locul pasagerului dreapta faţă din autoturism rămânând blocată în interiorul maşinii.
Tot în impact a fost avariat şi un rezervor, fiind necesară intervenţia Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă Galaţi.

Scuterist cu piciorul amputat, la Matca

Poate că alta ar fi fost soarta pilotului de pe motoscuterul GL 72 MATCA, dacă ar fi dat la timp prioritate. Comisarul Viorel Cojocaru detaliază: „Ieri, la ora 9,20, pe Drumul Judeţean 251, un bărbat în vârstă de 72 de ani conducea – fără cască de protecţie - un motoscuter, dinspre Matca către Tecuci. Bărbatul circula între două maşini şi nu a dat prioritate de trecere Peugeot-ului GL 06 PPE, corect condus de Marius Mirel Cojocaru. Scuteristul a fost grav rănit în urma impactului, el fiind internat la Spitalul Judeţean din Galaţi, unde i-a fost amputat un picior”.                                                                                            sursa www.viata-libera.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
21 Mai 2009, 10:21:08
Răspuns #345

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!

Un accident produs din neatenţie a provocat rănirea unui şofer
Un accident rutier s-a produs pe Bd. Independenţei din Baia Mare, în cursul după-amiezii de marţi, traficul desfăşurându-se cu dificultate timp de o jumătate de oră. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei persoane, care a fost transportată la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale. Florin K. (29 ani), din Baia Sprie, circula cu autoturismul proprietate personală pe Bd. Independenţei. A efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de Mircea M. (26 ani), din Baia Mare. În urma impactului, ambele maşini au fost avariate, iar un pasager a fost rănit uşor, fiind dus la spital. Şoferul nevinovat a spus că pur şi simplu cel cu Opel-ul a întors şi, deşi a încercat să evite impactul, nu a mai reuşit acest lucru. Poliţiştii fac cercetări pentru a putea stabili exact ce s-a întâmplat.
La Ocna Şugatag, în schimb, poliţiştii l-au identificat în trafic pe Petru T. (51 ani), din satul Breb. Acesta conducea un autoturism cu numere provizorii. Mai mult, era şi sub influenţa alcoolului. La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice. În urma verificărilor s-a stabilit că valabilitatea numerelor de înmatriculare au expirat în 16 mai. Conducătorul auto este acum cercetat pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat şi sub influenţa alcoolului.
sursa www.informatia-zilei.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
21 Mai 2009, 10:32:03
Răspuns #346

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
Accident rutier transformat în circ, cu poliţişti înjuraţi „ca la uşa cortului“  data: 21.05.2009

Ieri, în jurul orei 12:00, la intersecţia bulevardului A.I Cuza cu strada Prelungirea Tunari, lângă Unitatea Militară, a avut loc un accident de circulaţie, care s-a terminat cu un adevărat scan­dal. În timp ce conducea un Peu­geot 206, circulând spre gară, Veronica Pluteanu a fost lovită în plin de către un autoturism marca Opel, condus de către Daniel Noa­je, profesor de sport la Scoala Ge­ne­rală „George Poboran“, din Sla­tina. Acesta se deplasa din Pre­lun­girea Tunari către B-dul. „A.I. Cuza şi nu a respectat sem­ni­fi­ca­ţia indicatorului “cedează tre­cerea”, intrând în coliziune cu au­to­­turismul condus regu­la­me­ntar de Veronica Pluteanu.  La faţa lo­cu­lui s-au deplasat de urgenţă am­bulanţa, poliţiştii de la Rutieră, Cri­minalistică, dar şi Petrişor Plu­tea­nu, soţul femeii lovite, care era ex­trem de agitat şi revoltat.

Începe circul...
Nervos la culme, bărbatul a în­ceput un adevărat scandal. Mai întâi, a încercat să-l ia la bătaie pe Daniel Noaje, şoferul care a pro­vocat accidentul, adresându-i a­cestuia o serie de injurii şi jigniri: „ Nenorocitule, vorbeai la telefon. Soţia mea stătea în intersecţie şi vine nenorocitul ăsta s-o lovească. Ai lovit-o în plin! Eşti unul din ăia care şi-au luat permisul la Pi­teşti“. După ce şi-a vărsat nervii pe şofer, pe care l-a fugărit de câ­teva ori în jurul maşinilor lovite, furia acestuia s-a îndreptat către poliţişti. „Băăă, şi voi sunteţi de vină! Sunteţi nişte nenorociţi care daţi pemisul numai cu spagă. Ar trebui să-l arestaţi pe nenorocitul ăsta, nu să vă luaţi de mine. Nu vă faceţi datoria. Staţi să luaţi şpa­gă în loc să vă faceţi datoria“, urla, ner­vos, Petrişor Pluteanu. Circul a continuat şi în timp ce poliţiştii în­cercau să-şi facă meseria, să ma­r­cheze locul accidentului. Su­pă­­rat că unul din cei care ţineau ban­­da de marcaj era chiar şoferul im­­plicat în accident, bărbatul a rupt ban­da, aruncând-o pe stradă. „Că­căciosul ăla de miliţian face ce vrea. Băăă, nu măsori tu ce vrei aici“. Po­li­ţiştii au reuşit cu greu să-l po­­to­leas­că pe scandalagiu, care con­­ti­­nua să-l ameninţe pe Daniel Noa­je.

Şoferiţa Peugeot-ului a suferit răni minore
În urma impactului, cele două ma­şini au fost avariate destul de serios. Singura rănită a fost so­fe­ri­ţa, care a avut norocul ca airbag-ul maşinii să se declanşeze, fiind ast­fel evitată o tragedie. Aceasta a suferit un traumatism minor la co­loana cervicală, fiind tran­s­por­tată cu ambulanţa, la Spitalul Ju­de­ţean de Urgenţă Slatina în stare sta­bilă. Soferul Opelul-ui, Daniel Noa­je, a fost testat cu aparatul eti­lo­test, rezultatul fiind zero. Acesta a declarat că va depune plângere împotriva lui Pluteanu. După ce şi-a revenit, Veronica Pluteanu a de­clarat că în urma scandalului pe care l-a provocat soţul (cu care este în proces de divorţ) îi este tea­mă că firma de asigurare nu va mai accepta să-i repare maşina.

Scandalagiul va fi sancţionat
La numai câteva ore după scan­dalul provocat, Petrişor Plu­tea­nu a fost oprit în trafic de către po­liţiştii de la rutieră. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, re­zul­tând o alcoolemie de 0.59/mg al­cool pur în aerul expirat. Potrivit celor declarate de agentul de po­liţie Valentin Paraschiv, scan­da­la­giul va fi sancţionat conform legii.
„Este păcat că mai există ast­fel de comportare faţă de noi. Este tragic, într-adevăr, că se întâmplă ac­cidente de circulaţie, însă nu pu­tem să ne facem singuri drep­tate. Există organe competente, există poliţie, judecătorie, par­chet, care pot soluţiona în mod le­gal astfel de accidente. Dum­nea­lui (n.r. – soţul victimei) va fi sanc­ţionat cu maximul amenzii, conform Legii nr. 61/1991, pentru că nimeni nu-i dă dreptul să jig­neas­că şi  să ameninţe cu acte de vio­lenţe acel conducător auto şi cu atât mai mult să aibă o com­por­tare total necuviincioasă faţă de organele de poliţie, mai ales că du­m­nealui are o carenţă re­fe­ri­toa­re la permisele de conducere. Vrem să îi atragem atenţia că nu Po­liţia Rutieră eliberează per­mi­sele de conducere. Ar fi bine ca dânsul să  recitească legislaţia ru­tieră – pentru cultura generală.“, a mai adăugat Valentin Paraschiv.
Surse neoficiale din cadrul Po­liţiei rutiere susţin că plângerea îm­potriva lui Petrişor Pluteanu, depusă de şoferul ameninţat, nu va fi singura. Se pare că şi poli­ţiş­tii au de gând să-l acţioneze în ins­tanţă pe cel care i-a jignit.                                                        sursa www.evenimentuldeolt.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
21 Mai 2009, 14:56:58
Răspuns #347

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
Nu trece zi fara accidente rutiere:Ce se poate întâmpla atunci când doi şoferi, unul mai băut decât celălalt, se întâlnesc cu maşinile pe şosea? Intră unul în altul... S-a întâmplat miercuri noapte la Baia Mare.

Unul dintre tineri a rămas prins între fiarele maşinii şi a fost nevoie de descarcerare ca să poată fi scos de acolo. Celălalt, care se străduia şi el să ţină drumul, a avut mai mult noroc şi nu a păţit mai nimic.

Unul dintre şoferi, un băiat de 22 de ani, a băut bine după care a plecat la plimbare cu maşina. Era hotărât să iasă din oraş şi se grăbea destul de tare. Dintr-o dată, cele două benzi de circulaţie s-au împreunat în faţa ochilor lui şi a ajuns cu autoturismul direct în faţa unui alt şofer care abia ţinea şi el de volan.

Şoferul grăbit a rămas prins între fiarele maşinii. După 15 minute, băiatul a fost scos din maşina avariată şi transportat la spital pentru îngrijiri.

Şi cel de-al doilea şofer a avut nevoie de intervenţia medicilor.

Tinerii au scăpat cu viaţă, dar maşinile lor vor avea nevoie de reparaţii considerabile.

Un alt accident rutier a avut loc şi în apropiere de Predeal. Într-o curbă deosebit de periculoasă, un tirist grăbit nu a mai putut controla mastodontul, a acroşat o dubă şi s-a oprit direct în râpa de la marginea şoselei. Şoferul a scăpat ca prin minune.

Tiristul cobora din Predeal spre Braşov. Într-o curbă nu a mai putut controla mastodontul şi a intrat pe contrasens. Şoferul unei dube nu a putut evita impactul.

Tirul a acroşat duba şi s-a prăbuşit de la câţiva metri înălţime, în râpa de la marginea şoselei. Cealaltă maşină s-a oprit chiar pe marginea prăpastiei.


Ca să evite un dezastru, pompierii au deconectat imediat bateriile autovehiculelor implicate în accident. Tiristul a necesitat îngrijiri medicale, dar este în afara oricărui pericol.

Din cauza accidentului, circulaţia în zonă a fost îngreunată aproape o oră.


Observator

Sursa http://www.antena3.ro/stiri/rutier/infotrafic-doi-tineri-beti-s-au-ciocnit-cu-masinile-pe-un-drum-din-baia-mare_71990.html
Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
22 Mai 2009, 12:34:39
Răspuns #348

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
Nici ziua de ieri nu a fost ocolita de accidente rutiere-Accidentele se ţin lanţ pe drumurile româneşti. În ziua de 21 mai au avut loc nu mai puţin de 31 de accidente grave, soldate cu 8 morţi şi 24 de răniţi, anunţă centrul Infotrafic din ccadrul Poliţiei Române.

Cele mai grave accidente, cele soldate cu morţi, au avut loc în judeţele Argeş, Bihor, Botoşani, Costanţa, Satu Mare, Suceava, Tulcea şi Timişoara.

Conducătorii auto şi pietonii au fost şi de data aceasta vinovaţi pentru producerea celor mai multe accidente. În 18 dintre situaţii, vinovaţi au fost şoferii, în timp ce pietonii au provocat 12 accidente grave.

Principalele cauze ale accidentelor au fost traversarea neregulamentară, viteza excesivă ori neadaptă, neadaptarea vitezei şi depăşirea neregulamentară.

Antena3.ro

Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
22 Mai 2009, 17:30:17
Răspuns #349

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
Un accident desebit degrav s-a intamplat joi noaptea-Foto: Antena 3
O clipă de neatenţie i-a fost fatală unui pilot de la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc. Tânărul a murit după ce a intrat cu maşina într-un copac, la o viteză de 210 km la oră.

Accidentul s-a produs joi noapte, când tânărul mai avea de parcurs doar câţiva kilometri până la poarta unităţii militare. Pilotul nu a mai avut nicio scăpare.

Imaginile de la locul accidentului spun totul: maşina, un Ford Focus este dezemembrată şi bucăţi din ea sunt împrăştiate peste tot. Acul kilometrajului s-a blocat la 210 kilometri la oră.

Tânărul, care nu avea centura de siguranţă, a fost aruncat prin parbriz.

Conducerea Şcolii de Aplicaţie pentru Aviaţie de la Boboc nu a făcut deocamdată comentarii.

Tânărul absolvise Academia Forţelor Aeriene la Braşov, avea gradul de sublocotenent şi venise la Şcoala de aplicaţie Boboc să-şi completeze orele de zbor necesare pentru obţinerea brevetului de pilot.

-Sursa http://www.antena3.ro/stiri/rutier/un-pilot-a-murit-dupa-ce-a-intrat-cu-masina-intr-un-copac-la-o-viteza-de-210-kmora_72103.html
Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
23 Mai 2009, 18:49:24
Răspuns #350

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
Un accident de circulatie soldat cu victime la Tragu Frumos"Două persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă dimineaţă, în judeţul Iaşi, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal. Şoferul unuia dintre autotrenuri a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens chiar la intrarea în oraşul Târgu Frumos. În urma accidentului, circulaţia rutieră a fost blocată mai mult de două ore.

Martorii spun că accidentul s-a produs din cauza carosabilului umed. Şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului şi a lovit din plin puternic de alt autotren încărcat cu ciment. Din nefericire şoferul TIR-ului care circula regulamentar şi pasagerul din cealălalt aotocamion au decedat pe loc.

Antena 3 " Sursa si foto http://www.antena3.ro/stiri/rutier/targu-frumos-doi-oameni-au-murit-dupa-ce-doua-tir-uri-s-au-ciocnit-frontal_72161.html

Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
27 Mai 2009, 21:15:59
Răspuns #351

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
Accident din lipsa de experienta la volan "Teribilismul face din nou victime, pe şosele din România. Doi tineri au murit, după ce un şofer din Bistriţa a vrut să îşi demonstreze calităţile, deşi era începător. A apăsat acceleraţia şi a pornit într-o cursă nebună. A scăpat repede maşina de sub control şi s-a oprit într-un şanţ de pe marginea drumului, sub un pod" iar in Bucuresti accident pe soseaua Colentina aseara "În Capitală, şoferul unui scuter a murit, iar pasagerul din spate a ajuns în stare gravă la spital

Maşinile aliniate la un semafor de pe Şoseaua Colentina au părut mult prea multe pentru şoferul unui scuter. Avea carnet de conducere de mulţi ani, dar pe moped se urcase doar de câteva luni.

Impactul i-a fost fatal. Prietena sa care se afla în spate a fost transportată în stare gravă la spital. Accidentul a blocat circulaţia în zonă timp de aproape o oră. Cel mai afectate au fost troleele RATB.

La Bistriţa, o demonstraţie de şoferie a făcut două victime. Şoferul teribilist a avut zile. Nu însă şi cei care erau cu el în maşină în vârstă de 17, respectiv 14 ani. Tânărul şofer avea carnetul din ianuarie, iar maşina de patru zile. Pentru gestul său riscă să stea după gratii 7 ani.

Antena3

"Articol de pe http://www.antena3.ro/stiri/rutier/infotrafic-doi-tineri-au-murit-dupa-ce-un-sofer-neexperimentat-a-scapat-masina-de-sub-control_72418.html
Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
29 Mai 2009, 12:23:05
Răspuns #352

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
Accident in judetul Cluj "Un accident rutier, petrecut vineri dimineaţă în judeţul Cluj, s-a soldat cu rănirea a 12 oameni. Un autocar cu 27 de pasageri a intrat în coliziune cu un TIR.

Autocarul efectua o cursă între Zalău şi Cluj Napoca. Accidentul s-a produs lângă localitatea Topa Mică.

Din fericire, atât şoferii celor două vehicule implicate în accident, cât şi pasagerii autocarului au scăpat cu viaţă. 12 oameni au fost, însă, răniţi, o parte dintre aceştia fiind transportaţi de urgenţă la spital.

În prezent, starea de sănătate a victimelor este una bună.

Poliţiştii au pornit o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului şi cine se face vinovat de producerea acestuia.

"Articol de pe http://www.antena3.ro/stiri/rutier/cluj-un-autocar-cu-27-de-pasageri-s-a-izbit-de-un-tir-12-oameni-au-fost-raniti_72591.html
Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
04 Iunie 2009, 19:35:37
Răspuns #353

IASMIN SANDU

  • Presedinte Asociatia Ro-Trans!
  • MEMBRII FONDATORI ASOCIATIEI RO-TRANS
  • *
  • Mesaje postate: 21790
  • Gen: Bărbat
  • CAF la statia de metrou Gara de Nord / M1
    • Comunitatea Ro-Trans - www.ro-trans.net
In jurul orei 17:15 la Gh Sincai a avut loc un accident intre un Logan si un scuter.
Luptam pentru modernizarea transportului electric.
----------------------------------------
Sa incercam sa fim oameni!
memorat
05 Iunie 2009, 21:45:12
Răspuns #354

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
La un pas de moarte "S-a ferit în ultima clipă de moarte. O femeie din Bucureşti a avut o fracţiune de secundă să se salveze din calea unui Logan scăpat de sub control. Maşina ricoşase dintr-un accident minor şi s-a îndreptat spre trotuar. Imaginile, pe cât de incredibile, pe atât de şocante, au fost surprinse de camerele de supraveghere ale unui showroom auto.

Ultimele 25 de secunde dinaintea accidentului, ar fi putut fi ultimele 25 de secunde din viaţa ei. Femeia merge abătută cu capul plecat de greutatea sacoşelor din mâini. În urma ei, trei tineri vor fi martori la un miracol. În intersecţie, semnele de circulaţie fac legea, întrucât semaforul este stricat. Passat-ul înaintează uşor şi muşcă din şosea.


Loganul a fost atins un pic, exact cât să-i schimbe direcţia într-o traiectorie criminală. Cei trei tineri au văzut-o deja pe femeie sub maşină şi au încremenit de frică. Cu doar opt secunde înainte de accident, femeia nu bănuieşte nimic. Practic, în mai puţin de o secundă a apucat să vadă Loganul şi a apucat să se ferească din calea lui. Dacă ar fi clipit, ar fi murit.

Femeia se întoarce, vede cât de aproape a fost de moarte, priveşte şoferul Daciei în ochi, apoi îşi reia mersul abătut pe trotuar. Şoferii verifică maşinile. Ale lor sunt în stare bună, însă trei maşini din showroom, care valorează, în total, cam de 20 de ori mai mult decât Loganul care le-a lovit, au fost afectate.

Observator

"Sursa http://www.antena3.ro/stiri/rutier/la-o-clipa-de-moarte-accident-evitat-in-ultima-secunda-surprins-de-camerele-de-supraveghere_73124.html veti vedea si video la acest accident.
Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
05 Iunie 2009, 21:57:19
Răspuns #355

IASMIN SANDU

  • Presedinte Asociatia Ro-Trans!
  • MEMBRII FONDATORI ASOCIATIEI RO-TRANS
  • *
  • Mesaje postate: 21790
  • Gen: Bărbat
  • CAF la statia de metrou Gara de Nord / M1
    • Comunitatea Ro-Trans - www.ro-trans.net
La un pas de moarte "S-a ferit în ultima clipă de moarte. O femeie din Bucureşti a avut o fracţiune de secundă să se salveze din calea unui Logan scăpat de sub control. Maşina ricoşase dintr-un accident minor şi s-a îndreptat spre trotuar. Imaginile, pe cât de incredibile, pe atât de şocante, au fost surprinse de camerele de supraveghere ale unui showroom auto.

Ultimele 25 de secunde dinaintea accidentului, ar fi putut fi ultimele 25 de secunde din viaţa ei. Femeia merge abătută cu capul plecat de greutatea sacoşelor din mâini. În urma ei, trei tineri vor fi martori la un miracol. În intersecţie, semnele de circulaţie fac legea, întrucât semaforul este stricat. Passat-ul înaintează uşor şi muşcă din şosea.


Loganul a fost atins un pic, exact cât să-i schimbe direcţia într-o traiectorie criminală. Cei trei tineri au văzut-o deja pe femeie sub maşină şi au încremenit de frică. Cu doar opt secunde înainte de accident, femeia nu bănuieşte nimic. Practic, în mai puţin de o secundă a apucat să vadă Loganul şi a apucat să se ferească din calea lui. Dacă ar fi clipit, ar fi murit.

Femeia se întoarce, vede cât de aproape a fost de moarte, priveşte şoferul Daciei în ochi, apoi îşi reia mersul abătut pe trotuar. Şoferii verifică maşinile. Ale lor sunt în stare bună, însă trei maşini din showroom, care valorează, în total, cam de 20 de ori mai mult decât Loganul care le-a lovit, au fost afectate.

Observator

"Sursa http://www.antena3.ro/stiri/rutier/la-o-clipa-de-moarte-accident-evitat-in-ultima-secunda-surprins-de-camerele-de-supraveghere_73124.html veti vedea si video la acest accident.

Stop accidentelor rutiere. Viata are prorietate.

http://www.videonews.ro/action/viewvideo/15863/La-un-pas-de-moarte/


Cine va plati reparatia celor 3 mega masini avariate de LOGAN? Conform regulor partea dreapta a Loganulul va fi facuta pe RCA Passatului dar Loganul va plati reparatiile celor 3 automobile? Sincer daca indicatoarele rutiere s-ar respecta astfel de incidente ar disparea. Intrebare!!! Semafoarele de ce nu functioneaza? E cumva in intersectia de la Bd. Tineretului?
Luptam pentru modernizarea transportului electric.
----------------------------------------
Sa incercam sa fim oameni!
memorat
05 Iunie 2009, 22:01:48
Răspuns #356

daf bus

  • Mesaje postate: 967
  • DAF-Da A Fost cel mai bun autobuz bucurestean!
Nu este intersectia de la autobaza Militari vis-a-vis de autogara Militari Valea Cascadelor-cu Industriilor cred ca asa se numeste intersectia.
Sunt roman,gandesc romaneste!
memorat
05 Iunie 2009, 22:03:14
Răspuns #357

IASMIN SANDU

  • Presedinte Asociatia Ro-Trans!
  • MEMBRII FONDATORI ASOCIATIEI RO-TRANS
  • *
  • Mesaje postate: 21790
  • Gen: Bărbat
  • CAF la statia de metrou Gara de Nord / M1
    • Comunitatea Ro-Trans - www.ro-trans.net
Nu este intersectia de la autobaza Militari vis-a-vis de autogara Militari Valea Cascadelor-cu Industriilor cred ca asa se numeste intersectia.
Valea Cascadelor cu Bd. Preciziei. Imi vine sa plang cand unii se gandesc la sutele de mi de euro cand o viata (suflet) are pioritate.
Luptam pentru modernizarea transportului electric.
----------------------------------------
Sa incercam sa fim oameni!
memorat
16 Iunie 2009, 11:21:50
Răspuns #358

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
Trei victime în accident rutier
Drumul Naţional 1 a fost din nou scena unui eveniment rutier soldat cu victime. Aflat la volanul unui autoturism, U.S., de 41 ani, din comuna Luna, judeţul Cluj, a intrat în depăşirea unui alt autovehicul, însă după revenirea pe sensul său de mers, a pătruns din nou pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme. În urma accidentului, Dan    A., de 22 ani, conducător al unuia dintre autoturisme, din Alba Iulia; Flavia B., de 21 ani, din Alba Iulia şi Cosmina M., de 37 de ani, din Ocna Mureş, ambele pasagere în aceeaşi maşină, au suferit leziuni corporale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând un test de respiraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.                                                            sursa www.ziarulunirea.ro
Cu respect si admiratie.
memorat
17 Iunie 2009, 11:21:53
Răspuns #359

flayy27

  • Impreuna vom fi mai puternici
  • Mesaje postate: 1833
  • Gen: Bărbat
  • Eu cu mine!
Romania,Bucuresti 16 Iunie 2009 undeva in zona B-dul Ferdinand cu Mihai Bravu s-a intamplat ceva incredibil. A avut loc o aterizare foartata dar nu cu avionul ci cu o masina.Da cu o masina ati inteles bine.Va las sa vedeti MINUNEA ;D ;D
Cu respect si admiratie.
memorat